20:46:53 28.03.2024
Stiri

Cele mai dăunătoare E-uri, întâlnite pe etichetele produselor. Cât de PERICULOASE sunt acestea?

Știri 29.08.2015 17:36 Vizualizări1430 Autor: Victoria Bortă


Cele mai dăunătoare E-uri, întâlnite pe etichetele produselor. Cât de PERICULOASE sunt acestea? yve.ro

Următoarea listă cu E-uri periculoase ar trebui să fie un criteriu important pe baza căruia să facem selecția produselor ce rămân în coșul de cumpărături sau pe care le punem înapoi pe raft, fiind foarte dăunătoare pentru sănătatea noastră, scrie revista online Yve.

E102 sau tartazina este un colorant galben care a fost deja interzis în țări precum Austria și Norvegia. Studii recente au arătat că acest aditiv poate cauza hiperactivitate, de aceea ar trebui să fie evitat în special de copii. E102 este utilizat cu precădere în produse precum muștarul, marmelada, jeleul sau băuturile acidulate.

E122 sau carmoizina este un colorant sintetic roșu foarte răspândit în multe din produsele existente în comerț. Datorită efectelor negative pe care le poate produce a fost interzis in America, Japonia, Norvegia și Suedia. E122 poate cauza hiperactivitate și reacții alergice.

E621 sau glutamatul monosodic, cunoscut însă și cu denumirea de MSG este un intensificator de arome utilizat pentru a da savoare anumitor produse. Printre efectele secundare produse de MSG se numără și greața, amețeala, dureri musculare și chiar palpitații.

E951 sau aspartamul este un îndulcitor artificial utilizat cu precădere în produse dietetice. Folosit ca un înlocuitor al zahărului acesta este adesea utilizat în produse destinate diabeticilor sau celor care țin cure de slăbire. Aspartamul este nociv în special pentru cei care suferă de fenilcetonurie, o boală metabolică ereditară. Cu toate acestea, și cei care nu suferă de această boală au semnalat grețuri și amețeală în urma ingerării produselor ce conțineau aspartam.

E211 sau benzoatul de sodiu este utilizat pe post de conservant în produse precum margarina, dressinguri pentru salate, dulciuri sau băuturi neacidulate. Studiile au demonstrat că poate provoca hiperactivitate în cazul copiilor, fiind nociv și pentru cei care suferă de diverse alergii sau în cazul celor care au astm.

E251 sau nitratul de sodiu este un conservant alimentar folosit pentru fixarea culorii produselor din carne și pește. Acesta reacționează cu proteinele formând substanțe cancerigene numite nitrozamine. Acesta se găsește în alimente precum baconul, salamul, carnea afumată sau cârnați. Pentru a reduce aportul de nitrat de sodiu produsele mai sus numite trebuie înlocuite cu carne proaspătă de pui, curcan sau vită.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md