Gazul ieftin ar ține Moldova sub călcâiul Moscovei. Sturza: Costul indirect înseamnă pierderea suveranității

07 Ian. 2022, 03:13
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
07 Ian. 2022, 03:13 // Actual //  Lupu Eduard

Republica Moldova – cu toată simpatia sau antipatia față de guvernare – este o victimă colaterală, dar directă, într-un sens, oricât de absurd ar suna această afirmație, a unei crize pe care o importăm, a crizei energetice care s-a declanșat la nivel european și acum la nivel global, susține fostul premieri și actualul om de afaceri Ion Sturza.

Fostul premier spune, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, că Republica Moldova nu are resurse naturale pentru a face față crizei energetice.

Nu avem acea rentă naturală, nu avem producția naturală a noastră internă, ca să putem compensa creșterea aceasta de prețuri și cumva trebuie să ocupăm din resursele noastre financiare interne. Și se pare că nu-i un fenomen temporar, așa a fost și cu pandemia, credeam că o să treacă în 3-4 luni, ei, vedeți, cu gazul și problemele energetice durează aproape un an”, a punctat Sturza.

Omul de afaceri a precizat că respectiva criză energetică este pe termen mediu, iar autoritățile vor trebui să găsească bani pentru achitarea facturilor.

E o problemă, cel puțin, de timp mediu și va trebui să realocăm o parte din resursele noastre pentru a ne plăti facturile la gaz, nu există soluții miraculoase, că cineva, un prieten ne va da gaz la alte prețuri, nu există nicio soluție miraculoasă că va veni din Federația Rusă. Costul indirect al unei înțelegeri mai soft, să zic așa, cu Federația Rusă ar însemna pierderea suveranității Republicii Moldova, dacă doar se dorește așa ceva”, a mai spus fostul premier.

Dânsul s-a referit și la recentele declarații scandaloase ale fruntașei Platformei DA, care îndemna moldovenii la proteste după exemplul kazahilor care s-au revoltat pe fundalul majorării prețurilor la gazul lichefiat.

Deci, lucrurile acestea trebuie înțelese și trebuia, invers, să consolidăm societatea, să ne mobilizăm, să redistribuim puținele resurse către oamenii vulnerabili, să avem o politică economică adecvată, cu totul altceva, nu să facem aluzii de acestea transparente, de genul: Ce, moldovenilor, sunteți slabo să ieșiți în stradă, să spargeți vitrinele la magazine pe bd. Ștefan cel Mare?”

Realitatea Live

25 Apr. 2024, 20:28
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
25 Apr. 2024, 20:28 // Actual //  Lupu Eduard

Moldovagaz urmează să solicite o reducere a tarifului pentru gazul natural, conform anunțului făcut de directorul companiei, Vadim Ceban, cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4.

Cererea va fi depusă mâine, pe data de 26 aprilie, la Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE), în speranța de a aduce un beneficiu semnificativ consumatorilor finali. Cu toate acestea, Ceban nu a oferit detalii precise în legătură cu mărimea estimată a reducerii tarifului.

În data de 23 aprilie, membrul Consiliului Energocom, Alexandr Slusari declara că prețul gazului vândut de Energocom către Moldovagaz ar urma să fie între 300-350 dolari pentru mia de metri cubi, în luna mai.

Tariful la gaz pentru consumatorii casnici s-a redus cu 19,9%, la 14,47 cu TVA inclus, potrivit deciziei ANRE aprobată în cadrul ședinței de astăzi, 21 februarie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău