Au vrut să scape de autoizolare: Doi moldoveni, prinși la frontieră cu certificate de vaccinare false

Falsuri în certificate de vaccinare împotriva Covid-19 au fost depistate la doi moldoveni. Aceștia pentru a fi scutiți de autoizolare pe teritoriul Republicii Moldova s-ar fi imunizat însă doar pe hârtie. Polițiștii de frontieră au constatat că documentele prezentate erau emise de autoritățile medicale moldovenești în perioade când cetățenii se aflau peste hotarele țării.

Foto: UNIMEDIA

Cazurile au fost consemnate ieri seara, în punctele de trecere a frontierei Leușeni și Giurgiulești – Galați.

Moldoveanul din raionul Florești, printre documentele înmânate la control a fost și certificatul de vaccinare anti-Covid-19. La verificarea în baza de date, s-a aflat că ziua indicată în certificat precum că s-ar fi vaccinat nu corespunde realității – persoana nici nu era în țară. Cetățeanul a ezitat să vorbească despre cele constatate.

Totodată, și-a justificat ilegalitatea la care a recurs cea de-a doua persoană - tânără din Chișinău, prin faptul că starea de sănătate nu-i permitea să se imunizeze. Aceasta s-a prezentat în calitate de pasager la cursa Moldova – Italia.

În ambele incidente, documentele falsificate au fost ridicate, iar pe numele persoanelor inițiate cercetări în vederea elucidării circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate la elaborarea actelor oficiale false.


Pub