image
Sursa foto: Profimedia

VIDEO // Stare de urgență decretată în Kazahstan, după ce oamenii s-au revoltat din cauza prețurilor mari la combustibil

Președintele kazah Kassâm-Jomart Tokaiev a declarat stare de urgență pentru două săptămâni în cel mai mare oraș din Asia Centrală, Almatâ, și în provincia Mangistau din vestul țării, unde protestele au devenit violente, a anunțat miercuri dimineață (ora locală) biroul său de presă.

Astfel, circulația pe străzi este interzisă între orele 23:00 și 7:00, la fel și adunările de oameni, relatează Reuters.

„Apelurile de a ataca birourile guvernamentale și militare sunt absolut în afara legii”, declara președintele Tokaiev într-un discurs rostit cu câteva ore mai devreme. „Guvernul nu va cădea, dar decât conflict, ne dorim mai degrabă încredere reciprocă și dialog”, a spus el.

Însă, în timp ce șeful statului vorbea, poliția din Almatâ folosea gaze lacrimogene și grenade asurzitoare pentru a împiedica sute de protestatari să ia cu asalt biroul primarului, potrivit corespondentului Reuters.

Ulterior, guvernul a anunțat că restabilește unele plafoane la prețul gazului lichefiat.

Mulți cetățeni și-au transformat mașinile pentru a funcționa cu GPL, un combustibil mult mai ieftin decât benzina, după ce autoritățile au anunțat plafonarea prețului la GPL. Numai că ulterior guvernul a ajuns la concluzia că prețul scăzut nu este sustenabil, așa că ridicase plafoanele de la 1 ianuarie, ceea ce a nemulțumit cetățenii.

Știrea inițială:

Proteste au izbucnit în mai multe orașe

Proteste au izbucnit în câteva orașe kazahe după ce guvernul națiunii din Asia Centrală a ridicat plafoanele de pe prețurile gazului petrolier lichefiat (GPL) iar costul alternativei populare la benzină a crescut, transmite Reuters.

Protestele publice sunt rare - și ilegale, dacă organizatorii nu depun o notă în avans – în Kazahstan, fosta republică sovietică care este strict controlată și în care nu există opoziție parlamentară.

Manifestațiile au implicat mii de oameni. Au început pe 2 ianuarie – ziua următoare după ce plafoanele la prețurile GPL au fost ridicate – în orașul Janaozen, locul celor mai violente conflicte dintre protestatari și poliție de la obținerea independenței față de Uniunea Sovietică.

Protestele s-au răspândit în centrul provinciei Mangistau, la Aktau, precum și la o tabără de muncitori folosită de cei care lucrează cu subcontract pentru cel mai mare producător petrolifer din țară, Tengizchevroil. Compania condusă de Chevron a transmis că producția nu a fost afectată.

Manifestanții, care au cerut guvernului să demisioneze, și-au petrecut noaptea în piețele centrale din Janaozen și Aktau, scrie Radio Europa Liberă.

Poliția a făcut arestări

Adunări mai mici au avut loc și în alte orașe din sud, vest și în capitala Nur-Sultan în sprijinul protestarilor din Mangystau și și-au exprimat nemulțumirea față de corupție, șomaj și salarii mici.

Mai mult de 20 de persoane au fost reținute de poliție.

Drumurile care duc spre Aktau au fost închise de autorități.

În Nur-Sultan, poliția a reținut cel puțin trei persoane ce protestau în fața clădirii guvernamentale a orașului. Alți trei protestatari au fost reținuți în ziua anterioară.

Poliția a „arestat preventiv” cel puțin 10 oameni înaintea protestelor planificate de omul de afaceri fugit din țară care a fost și ministru al Energiei, Mukhtar Ablyazov, lider al partidului Alegerea Democratică pentru Kazahstan (DVK).

În Șimchent, poliția a înlăturat mai mult de 10 persoane adunate în fața clădirii guvernamentale locale, în vreme ce bărbați neidentificați îmbrăcați în civil au oprit un corespondent Radio Europa Liberă care filma.

În ce context intervin mișcările de stradă

Mulți activiști din țară au primit sentințe mari de închisoare sau decizii în instanță de a fi restricționați, în ultimii ani, datorită activității lor în DVK, precum și din cauză că au participat la protestele organizate de grup, notează Digi24.

Janaozen este un centru industrial petrolifer din vestul provinciei Mangistau unde zeci de oameni au fost uciși la protestele din 2011 după concedierea lucrătorilor din industrie. Protestatarii din acest oraș au cerut acum ca prețul GPL să fie înjumătățit de la 120 tenge (0,27 de dolari) pe litru la nivelul la care combustibilul era vândut anul trecut.

Comercianții au căzut de acord să taie prețul cu un sfert, însă guvernul președintelui Kassim-Jomart Tokaiev a declarat că tăieri suplimentare sunt imposibile, din cauza costurilor de producție.

Prețul a fost anterior regulat, însă oficialii au spus că prețurile artificial scăzute fac ca producția GPL să nu fie fezabilă.

În cel mai mare oraș kazah, Almatî, poliția a închis luni și marți piața principală. Internetul mobil a fost bruiat în centrul orașului.

Tokaiev a scris marți pe Twitter că o comisie guvernamentală a început să lucreze în Aktau și că va găsi o soluție „în interesul stabilității din țara noastră”. El a cerut protestatarilor să se comporte în mod responsabil.

Noutăţile partenerilor

comentarii: