Un bărbat anunțat în căutare, reținut la Edineț. Ce infracțiune ar fi săvârșit

Un bărbat dat în căutare pentru comiterea unei infracțiuni, în Ocnița, a fost reținut de angajații Inspectoratului Național de Securitate Publică, ieri, la Edineț.

Foto: INSP
Cazul a avut loc la 4 ianuarie, în jurul orei 13:30. Ofițerii Inspectoratului Național de Securitate Publică, în timpul desfășurării atribuțiilor de serviciu, au observat o persoană suspectă, pe o stradă din orașul Edineț. Inspectorii de patrulare au reacționat și l-au stopat.

Bărbatul de 35 de ani, locuitor al satului Lipnic din raionul Ocnița, era dat în căutare de către Inspectoratul de poliție Ocnița, pentru un furt săvârșit prin pătrundere în încăpere, cu cauzarea de daune considerabile.

Pentru o astfel de infracțiune, legislația prevede amendă în mărime de la 32 500 la 67 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.

Suspectul a fost escortat la Inspectoratul de poliție, pentru a fi documentat conform legislației.



Pub