Accident tragic în sudul țării: Un tânăr a murit, după ce mașina în care se afla, împreună cu 5 prieteni, a ajuns într-un șanț de beton

Un tânăr de 19 ani a murit, după ce mașina în care se află, alături de alți 4 pasageri, a derapat de pe traseu și a ajuns într-un șanț de beton de scurgere a apei. Accindetul s-a produs în dimineața zilei de 5 ianuarie, în jurul orei 05:00, în apropiere de satul Cania, raionul Cantemir.

Foto: realitatea.md

Potrivit ofițerei de presă a Inspectoratului de Poliție Cantemir, Cristina Ciobanu, la volanul mașinii de model Dacia Logan se afla un tânăr de 19 ani. Acesta nu ar fi adaptat corespunzător viteza la condițiile meteo, ignorând indicatoarele rutiere, iar în pantă, a derapat de pe traseu. Mașina s-a răsturnat într-un șanț de beton de scurgere a apei.

În momentul accidentului, șoferul mai avea în mașină 5 pasageri cu vârstele de 19, 18 și, respectiv, 17 ani.

În urma impactului, șoferul și pasagerii au fost transportați la Spitalul Raional Cantemir.

Din cauza traumelor primite, un pasager în vârstă de 19 ani a decedat, iar ceilalți s-au ales cu leziuni neînsemnate.

Șoferul deținea permis de conducere și fiind testat cu aparatul Drager, a fost obținut un rezultat de 0,00 mg/l alcool în aerul expirat.

La moment, angajații IP Cantemir efectuează acțiuni de urmărire penală.


Pub