(doc) A fost deschisă selecția națională pentru Eurovision 2022. Cum poți participa la concurs

eurosivion
Foto: Facebook/Eurovision Moldova

Selecţia naţională pentru desemnarea reprezentantului/reprezentantei Republicii Moldova la concursul „Eurovision 2022” se va desfăşura în două etape: examinarea dosarelor şi audierea live a concurenţilor. Dacă vrei să participi și tu la acest concurs, să știi că acum este perioada de depunere a dosarelor.

Astfel, poți să te înscrii în concurs până pe 24 ianuarie 2022 chiar aici!

În perioada 25-28 ianuarie 2022, va avea loc examinarea dosarelor, iar pe 29 ianuarie va avea loc audierea live a concurenților. Ulterior, TRM ar putea decide organizarea Finalei Naționale (5 martie 2022) în conformitate cu prevederile regulamentului aprobat.

Ce trebuie să conțină dosarul de participare și cum va avea loc jurizarea poți vedea în documentul de mai jos.

Concursul Muzical Eurovision este o competiție anuală desfășurată între multe dintre țările care sunt membre active ale Uniunii Europene de Radio-Televiziune. În acest an, va fi a 66-a ediție a concursului și se va desfășura la Torino, Italia, pe 10, 12 și 14 mai 2022, asta după ce Italia a câștigat ediția din 2021 cu piesa Zitti E Buoni interpretată de trupa rock Måneskin.

Republica Moldova a debutat prima dată la Eurovision în 2005 fiind reprezentată de trupa Zdob și Zdub și de „bunica” acestora cu melodia „Boonika bate doba”. Aceștia au reușit să se claseze pe locul 6 în finală cu 148 de puncte. Cel mai bun loc obținut de Republica Moldova în finală este locul 3 cu 374 de puncte în anul 2017, când SunStroke Project – cu piesa Hey, Mamma! – a pătruns în inimile europenilor.

Anul trecut, Moldova a fost prezentată de Natalia Gordienko cu piesa Sugar și s-a clasat pe locul 13.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente