În 2021, CCI a RM a lansat mai multe servicii digitale pentru business. Cine le poate folosi și care sunt avantajele

04 Ian. 2022, 11:22
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
04 Ian. 2022, 11:22 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Pentru a simplifica accesul la serviciile sale, Camera de Comerț și Industie a Republicii Moldova (CCI a RM) a digitalizat majoritatea activităților care vin în susținerea businessului și îndeamnă mediul de afaceri să acceseze serviciile digitale. Astfel, pe parcursul anilor 2020 – 2021, CCI a RM propune mediului de afaceri mai multe posibilități în mediul online.

Acum antreprenorii pot participa la expoziții virtuale, webinare, forumuri de afaceri, organizate de instituția camerală, precum și pot solicita serviciile de suport pentru business, doar accesând pagina web www.chamber.md.

Astfel, pe parcursul anilor 2020-2021, CCI a RM a dezvoltat Platforma www.client.chamber.md ce oferă accesul la următoarele servicii online:

Expertiza mărfurilor; evaluarea bunurilor;

Beneficiarii serviciilor de expertiză și evaluare pot primi documentul solicitat în format electronic, prin email. Raportul semnat cu semnătură electronică, are aceeași valoare juridică ca și cel eliberat anterior pe suport de hârtie. În prezent platforma este utilizată de 120 de companii.

Certificatul de origine nepreferențial electronic – eCO

Acest serviciu online al CCI a RM vine să faciliteze procedurile de comerț internațional pentru exportatori, care vor beneficia de o metodă mai simplă și mai rapidă de confirmare a originii produselor exportate. Modulul certificatelor de origine electronice, permite depunerea cererilor și recepționarea certificatului electronic la distanță.

Aviz de atestare a impedimentului justificator;

Serviciul de atestare a impedimentului justificatory, cunoscut și sub denumirea de Certificat de forță majoră, permite antreprenorilor să depună cereri pentru eliberarea Avizului la distanță și recepționarea acestuia în format electronic, semnat cu semnătura electronică a CCI a RM.

Instruire la distanță

Concepută ca un instrument inovativ și accesibil de instruire non-formală, această platformă conține programe individuale sau corporative de instruire online, cursuri interactive în diverse domenii de activitate economică și oferă informații utile privind aspectele legale și financiare necesare bunei funcționări a sectorului privat.

Expoziții virtuale

Virtual-fairs.md este prima platformă digitală din Republica Moldova, care permite organizarea expozițiilor on-line. Platforma permite fiecărei companii de a avea un stand și de a-și promova produsele cu imagini vizuale, video, informații ș.a. Vizitatorii naționali și cei internaționali pot accesa profilele expozanților,  produsele, pot profita de mesagerie instantanee, video-chat, pot găsi companii autohtone și străine de interes comun, etc.

Accesează serviciile online oferite de CCI a RM și vei beneficia de următoarele avantaje:

  • Este redusă durata de procesare a documentelor;
  •  Platforma poate fi accesată de la distanță de pe orice dispozitiv (computer sau telefon mobil)
    conectat la Internet;
  • Utilizatorii pot folosi semnătura digitală (semnătură electronică, semnătură mobilă sau buletinul
    electronic);
  • Plata pentru servicii este disponibilă prin intermediul transferurilor bancare online sau a
    terminalelor de plată;
  • Platforma client.chamber.md și modulele sale sînt conectate la serviciile electronice
    guvernamentale MSign și MPay, ceea ce asigură securitatea datelor.

De asemenea, în 2021, CCI a RM a lansat Registrul Membrilor modernizat- un instrument online ce permite stabilirea de noi parteneriate, pentru cooperare și investiții, ce include peste 1.000 de întreprinderi membre. Accesați Registrul Membrilor CCI a RM:

  • Dacă aveți nevoie de furnizori de încredere de bunuri și servicii în Republica Moldova;
  • Dacă sunteți în căutarea unor parteneri de încredere pentru a intra pe piața moldovenească;
  • Sau vedeți Republica Moldova ca pe o platformă pentru noile dumneavoastră investiții.

Realitatea Live

26 Apr. 2024, 12:38
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Lupu Eduard
26 Apr. 2024, 12:38 // Bani și Afaceri //  Lupu Eduard

O operațiune de amploare împotriva spălării de bani a fost desfășurată în colaborare de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) din Republica Moldova și de autoritățile din România, după dezvăluirile din dosarul „S.A. Mioara”. Conform informațiilor furnizate, acest dosar derivă dintr-o însușire istorică a 75,11% din patrimoniul Republicii Moldova, deținut în cadrul societății pe acțiuni „Mioara” din municipiul Bălți.

Acțiunile coordonate au implicat polițiști și procurori din Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.) din România, asistați de ofițerii CNA. În cadrul operațiunii, au fost efectuate mai multe percheziții la domiciliile suspecților, iar probe concludente au fost ridicate pentru a fi folosite în urmărirea penală. Mai mult, bunuri în valoare de aproximativ 1,5 milioane de euro au fost sechestrate, inclusiv conturi bancare și proprietăți imobiliare, aflate în jurisdicția României.

Această operațiune face parte dintr-un efort susținut de combatere a spălării de bani și infracțiunilor financiare transfrontaliere și demonstrează importanța cooperării internaționale în lupta împotriva corupției și criminalității organizate.

S.A. Mioara este fabrică de textile de la Bălți unde administrator este Nicolae Culicovschi.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău