În Germania, majoritatea persoanelor vaccinate anti-Covid-19 şi care totuşi s-au infectat, au primit serul Johnson&Johnson, au remarcat experţii sanitari din această ţară, în luna octombrie, când varianta dominantă a coronavirusului era Delta.
Între timp, guvernul austriac a primit date suplimentare, care sugerează că acest vaccin are o eficacitate mai redusă şi faţă de noua variantă Omicron, în comparaţie cu vaccinurile ARN mesager, astfel că a menţinut decizia de a renunţa la vaccinul Johnson&Johnson, luată în noiembrie.
Cele circa 260.000 de persoane imunizate în Austria cu serul Johnson&Johnson au fost notificate, atunci, că certificatul lor verde va expira începând din 3 ianuarie, iar pentru a-l putea folosi în continuare, trebuie să se vaccineze preferabil cu un vaccin ARN mesager, Pfizer sau Moderna, scrie presa locală austriacă. Însă circa 75.000 dintre persoanele notificate încă nu s-au vaccinat din nou.
Danemarca, Finlanda şi Slovenia au renunţat, de asemenea, la administrarea vaccinului Johnson&Johnson.
Totuşi, cercetători sud-africani în colaborare cu compania Johnson&Johnson au susţinut, joi, că o a doua doză din acest vaccin oferă o protecţie de până la 85% în faţa variantei Omicron.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!