Momentul în care talibanii au aruncat 3.000 de litri de alcool într-un canal din Kabul

03 Ian. 2022, 17:22
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
03 Ian. 2022, 17:22 // Actual //  MD Bani

Serviciile de informaţii afgane au anunţat că au confiscat aproximativ 3.000 de litri de alcool de contrabandă pe care i-au deversat apoi într-un canal din Kabul, noile autorităţi talibane reprimând drastic vânzarea şi consumul de alcool scrie Agerpres.

Într-un videoclip publicat de Direcţia Generală de Informaţii (GDI), serviciile speciale ale Emiratului Islamic (nume dat de talibani regimului lor, n.red.), mai mulţi agenţi în uniformă sunt arătaţi golind mai multe butoaie într-un canal.

GDI a precizat într-un comunicat că 3.000 de litri de alcool au fost confiscaţi şi distruşi în urma unei operaţiuni într-un cartier al capitalei afgane, în timpul căreia trei bărbaţi au fost arestaţi.

„Musulmanii ar trebui să se abţină de la producerea şi furnizarea de alcool”, a declarat un cercetător religios în videoclip.

Vânzarea şi consumul de alcool au fost deja interzise sub regimul anterior susţinut de Occident, însă talibanii, cunoscuţi pentru viziunea lor foarte strictă asupra islamului, au intensificat represiunea de la preluarea puterii la mijlocul lunii august.

De asemenea, Ministerul pentru Promovarea Virtuţii şi Prevenirea Viciului a emis mai multe recomandări privind reducerea drepturilor femeilor.

 

Realitatea Live

28 Mart. 2024, 17:13
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
28 Mart. 2024, 17:13 // Actual //  Lupu Eduard

Iubitorii de peisaje idilice beneficiază de un nou top al plajelor cu cele mai albastre ape din lume, realizat de o companie pentru închirierea de case de vacanță, transmite Rador. Autorii clasamentului au dorit să se bazeze pe criterii științifice, iar pentru aceasta au întocmit mai întâi o listă lungă cu cele mai populare și mai frumoase plaje din lume, după care a urmat analiza culorii apelor.

În acest scop, au preluat imagini brute, neprelucrate ale plajelor de pe Google Maps și apoi, folosind instrumentul digital pipetă pentru potrivirea culorii, au determinat nuanța exactă a apei pe care mai apoi au comparat-o cu nuanța declarată oficial ca fiind cel mai intens albastru (YInMn Blue).

În urma acestei analize, pe primul loc, s-a situat plaja Pasqyra (Mirror Beach) din apropiere de stațiunea Saranda din Albania. Urmează apoi două plaje grecești: Bouka de lângă orașul Messini din Peloponez și Kassiopi din Corfu.

Pe locul al patrulea se află Plage de la Vernette din Franța, urmată de plaja Kaputas din Turcia.

Top zece este completat de alte trei plaje grecești: Voulisma, situată pe locul șase, Foki, situată pe locul șapte și Ombros Gialos pe locul nouă, precum și de o plajă din Portugalia, Praia do Carvalho (locul opt) și una din Spania, Los Lances Beach, situată pe locul zece.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău