Conflict sângeros la Călărași: O femeie și-a înjunghiat mortal concubinul după o ceartă

În Unitatea de Gardă a IP Călărași a parvenit înștiințarea telefonică, ieri, precum că într-o localitate din raionul Călărași, o femeie de 35 ani i-a provocat o plagă tăiată concubinului ei de 32 ani provocându-i decesul.

Foto: nordnews.md

Grupa Operativă a IP Călărași a stabilit că în seara de 1 ianuarie, în jurul orei 20:00, o femeie de 35 ani aflându-se la domiciliul său dintr-o localitate din raionul Călărași, în rezultatul unui conflict, i-a aplicat o lovitură cu un cuțit de bucătărie în regiunea pieptului concubinului de 32 ani, în urma căruia ultimul a decedat pe loc.

Astfel, în cadrul procesului investigativ s-a constatat, că victima ,este concubinul femeii, aceasta având trei copii minori dintre care unul comun cu victima.

Potrivit poliției, ieri, femeia fiind la domiciliu cu doi dintre copii pregătea cina, când a venit un vecin pentru a le aduce daruri copiilor cu ocazia sărbătorilor de iarnă și o sticlă de vin spumant pentru a servi împreună.

Peste un timp, la geam, a început să strige victima ca femeia să-i piermită să intre în casă, ultima a refuzat și a spus că va apela poliția. Peste câteva minute bărbatul a găsit o modalitate de-a intra în casă și a început să o agreseze verbal pe femeie. Ulterior femeia i-a aplicat cu un cuțit de bucătărie o lovitură în zona pieptului pe partea stângă.

În privința cadavrului a fost dispusă expertiză medico-legală întru stabilirea cauzei decesului.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art.145 alin(2) lit.e1 și s-a dispus reținerea pentru 72 de ore a femeii.


Pub