I-a prins Revelionul, fără vicepremier pe Reintegrare. Gavrilița: Am încercat să schimbăm abordarea și suntem pe ultima sută de metri de discuții
Numirea noului vicepremier pe Reintegrare - pe ultima sută de metri. Despre aceasta a anunțat prim-ministra, Natalia Gavrilița. „Nu pot spune încă numele, persoana nu este încă gata să intre în funcție”, a declarat Gavrilița la emisiunea Moldova în Direct.
Foto: gov.md

„Suntem pe ultima sută de metri de discuții. Cred că în primele ședințe de Guvern ale anului viitor va fi numită persoana este nevoie de o perioadă de tranției. Nu pot spune încă numele persoana nu este încă gata să intre în funcție și discutarea numeleui în public ar însemna cumva această tranziție. Am încercat să schimbăm abordarea, să venim cu candidați care nu doar să fie buni diplomați, dar care ar avea experiență și în economie, în sectorul privat, în domeniul juridic. Este un dosar complex și trebuie să avem și o persoană care să aibă susținere politică și să poată negocia pe acest probleme”, explică prim-ministra.

La o lună de la demisia sa, fostul vicepremier pe Reintegrare, Vladislav Kulminski, a explicat care a fost motivul plecării. La fel cum a spus și anterior, decizia de a demisiona a fost din motive personale, mai exact unele probleme de sănătate pe care le-a avut soția, iar cei de la guvernare știau despre plecarea sa cu 3 săptămâni înainte de anunțul oficial

Vladislav Kulminski a demisionat la data de 5 noiembrie din funcția de vicepremier pentru Reintegrare.

Prim-ministra Natalia Gavrilița a semnat cererea de demisie a viceprim-ministrului Vlad Kulminski. Șefa Guvernului a anunțat că regretă decizia respectivă, dar că aceasta „nu are legătură cu performanțele înregistrate pe dosarul de reglementare a diferendului transnistrean”.


Pub