Bursele europene au închis joi în urcare. Sectorul tehnologiei a înregistrat cele mai mari creșteri

31 Dec. 2021, 13:12
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
31 Dec. 2021, 13:12 // Actual //  MD Bani

Indicele paneuropean STOXX 600 a urcat cu 0,3%, fiind în creştere pentru a doua săptămână consecutivă, cele mai mari creşteri fiind înregistrate de sectorul tehnologiei, asistenţa medicală şi acţiunile companiilor de călătorie.

Majoritatea burselor europene, inclusiv indicii DAX din Germania, CAC 40 din Franţa, IBEX din Spania şi FTSE 100 din Londra, sunt pe cale să înregistreze câştiguri pentru a doua săptămână consecutiv. Cu toate acestea, riscurile unor decizii ferme ale băncilor centrale cu privire la creşterea presiunilor inflaţioniste şi preocupările persistente cu privire la un salt recent al cazurilor globale Omicron au limitat câştigurile, scrie money.ro.

Banca Centrală Europeană este aproape de a-şi îndeplini ţinta de inflaţie de 2% pe termen mediu şi poate anula stimulentele mai repede decât era planificat, dacă creşterea preţurilor continuă să depăşească aşteptările, a declarat şeful băncii centrale olandeze, Klaas Knot, unui ziar german.

”Traderii continuă să ignore ştirile despre numărul în creştere al pacienţilor cu varianta Omicron… Este îngrijorător faptul că numărul de cazuri este mare, dar ratele scăzute de spitalizare determină starea de spirit pe pieţe”, a spus David Madden, analist la Equiti Capital.

Indicele spaniol IBEX a crescut cu 0,5%, chiar dacă datele semnal au arătat că preţurile de consum din Spania au crescut în decembrie cu 6,7% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cel mai rapid ritm anual al inflaţiei din 1989.

Indicele UBEX a consemnat performanţe inferioare regiunii în 2021, cu un avans de aproape 8%, în comparaţie cu creşterea de 22% a STOXX 600.

Indicele francez CAC 40 a crescut cu 29,2% până în prezent, eclipsând câştigurile STOXX 600, susţinut de speranţele unei redresări economice, care au stimulat acţiunile producătorilor de bunuri de lux, chiar dacă perspectiva pentru cererea din Asia rămâne sumbră în noul an.

Mai multe burse europene vor fi închise vineri, inclusiv cele din Italia, Germania şi Spania, în timp ce bursele din Paris şi Londra vor avea program scurt în ultima zi din an.

Realitatea Live

18 Apr. 2024, 07:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
18 Apr. 2024, 07:44 // Actual //  Lupu Eduard

Registrul european de transparență pentru activități de lobby are lacune, arată un raport publicat miercuri, 17 aprilie, de Curtea de Conturi Europeană. Mecanismul, care ajută la informarea publicului despre cine încearcă să influențeze deciziile la nivelul instituțiilor europene, permite anumitor activități să treacă neobservate, se arată în document.

Registrul de transparenţă al UE are elemente pozitive şi informează cetăţenii cu privire la influenţa potenţială a lobbiştilor. Acest registru are însă unele deficienţe şi lacune în informaţii, care reduc din transparenţa activităţilor de lobby din cele mai mari trei instituţii ale UE. În plus, lobbiştii pot ocoli registrul pentru o serie de interacţiuni prin care pot influenţa totuşi legiuitorii UE, conform Agerpres.

Jorg Kristijan Petrovic, membrul Curţii care a condus acest audit, susține că mecanismul trebuie întărit pentru a avea efectul scontat.

„Registrul de transparenţă al UE trebuie să devină mai puternic, în aşa fel încât să nu fie doar un tigru de hârtie. Registrul aduce informaţii utile, dar nu este o soluţie-miracol. O serie de interacţiuni de lobby pe lângă legiuitorii UE pot avea loc la adăpost de privirile publicului, ceea ce reduce transparenţa şi erodează încrederea cetăţenilor”, a afirmat acesta.

Auditorii critică faptul că lobbiştii trebuie să fie înscrişi în registru doar pentru reuniunile cu cei mai înalţi membri ai personalului şi că sunt raportate doar reuniunile preprogramate. Întâlnirile spontane, conversaţiile telefonice neprogramate şi schimburile de e-mailuri nu trebuie consemnate oficial, iar lobbyiştii nu au obligaţia de a fi înscrişi în registru pentru a se putea întâlni cu angajaţi ai instituţiilor sub nivelul de director-general (adică majoritatea angajaţilor). Deşi instituţiile iau măsuri pentru a mări transparenţa şi a încuraja înregistrarea, ceea ce conduce la mai multe informaţii publicate cu privire la reuniunile şi activităţile cu lobbişti înregistraţi, această publicare nu este sistematică.

În plus, verificările datelor comunicate de lobbyişti ar trebui şi ele îmbunătăţite, în special din cauza riscului ca ONG-urile finanţate de terţe părţi să nu îşi prezinte sursele de finanţare, declarând doar că îşi reprezintă interesele proprii sau interesele colective ale membrilor lor. O treime din ONG-urile înregistrate se declaraseră în această categorie. În fine, site-ul web al registrului prezintă unele limitări importante, în sensul că informaţiile legate de aspecte esenţiale ale activităţilor de lobby nu sunt suficiente pentru a permite controlul public. În plus, site-ul ar trebui să fie mai uşor de utilizat.

Numărul lobbyiştilor înscrişi în registrul de transparenţă al UE a crescut considerabil de la crearea acestuia, mai precis de la aproximativ 5.500 în 2012 la circa 12.500 în 2024. Registrul este voluntar şi are la bază un acord interinstituţional, care nu este un act legislativ cu caracter obligatoriu. Prin urmare, nu se pot impune sancţiuni în baza acestui acord, spre deosebire de dispoziţiile în materie de lobby din unele ţări din UE, care, în plus, acoperă o gamă mai largă de membri ai personalului.

De exemplu, o organizaţie neguvernamentală identificată în „Qatargate” nu era înregistrată, dar a coorganizat o conferinţă la Parlament în iunie 2022. În acelaşi timp, măsurile coercitive pe care instituţiile le pot lua pentru a se asigura că lobbyiştii respectă cerinţele de înregistrare şi de furnizare de informaţii nu sunt suficiente. În medie, între 2019 şi 2022, aproape 1.000 de lobbyişti au fost eliminaţi în fiecare an din registru, din motive administrative. În schimb, doar şase au fost eliminaţi în urma unor anchete.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău