image
Sursa foto: Digi24

O fată de 14 ani, împușcată din greșeală de polițiștii din Los Angeles: Mama fetei: „A murit în brațele mele”

O mamă a cărei fată de 14 ani a fost ucisă accidental de un glonț tras de polițiștii din Los Angeles spune că fiica „a murit pe brațele ei”. Valentina Orellana-Peralta se afla cu mama ei într-un magazin de haine pe 23 decembrie, când un ofițer a deschis focul asupra unui suspect. Glonțul a trecut printr-un perete și a lovit-o.

Într-o declarație citită de un avocat, Soledad Peralta a povestit cum ea și fiica ei au auzit țipete în afara cabinei de probă, în timp ce încercau rochii pentru o petrecere de aniversare, la magazinul North Hollywood.

S-au așezat împreună, s-au îmbrățișat și s-au rugat. Mama fetei a spus că a simțit că ceva i-a lovit fiica, aruncându-i pe amândoi la pământ.

„Am încercat să o trezesc scuturând-o, dar nu s-a trezit. Valentina a murit în brațele mele. Am țipat după ajutor, dar nu a venit nimeni”, spune mama îndurerată, potrivit BBC, citat de Digi24.

„Când a venit în sfârșit poliția, m-au scos din dressing și au lăsat-o pe fiica mea întinsă acolo. Voiam să o ajute, dar au lăsat-o singură acolo.”, a declarat Soledad Peralta.

Este una dintre „cele mai profunde dureri pe care și le poate imagina orice ființă umană”, a mai spus aceasta.

Șeful poliției din LA, Michel Moore, a promis o „investigație amănunțită, completă și transparentă” a ceea ce el a numit un „incident haotic”.

Poliția a răspuns unei reclamații potrivit căreia un bărbat ataca clienții cu un lacăt greu pentru bicicletă în interiorul magazinului. Suspectul a fost și el împușcat. Cei care au apelat numărul de urgență au spus și că suspectul avea o armă, dar nu a fost găsită nicio armă asupra sa.

Imaginile de pe camerele de corp ale poliției arată ofițerii apropiindu-se de bărbat cu armele scoase, în timp ce acesta lovește o femeie.

Tatăl Valentinei, Juan Pablo Orellana, a spus că acțiunile polițiștilor implicați au fost neglijente. Familia Valentinei a spus că tânăra de 14 ani, imigrantă chiliană, iubea să se dea cu skateboard-ul și spera să devină într-o zi cetățean american.

Noutăţile partenerilor

comentarii: