Actualitate

Noua tulpină Omicron, nu a fost atestată în Republica Moldova

„Nu a fost înregistrată nicio probă care ar demonstra că în Republica Moldova există tulpina Omicron. Chiar dacă există vreun caz în vreo localitate, persoana contaminată nu are contacte multiple. Dacă am fi avut un caz de Omicron într-o localitate, am fi urmărit o creștere a incidenței în zona respectivă”, a declarat directorul Agenției Naționale de Sănătate Publică, Nicolae Jelamschi, în cadrul unei conferințe de presă susținută joi.

Potrivit estimărilor experților, la mijlocul lunii ianuarie 2022, în Republica Moldova ar putea să crească numărul cazurilor de COVID-19. „Suntem în perioada sărbătorilor, foarte mulți cetățeni se întorc acasă. Noi suntem oarecum în întârziere în raport cu valurile europene”, a mai spus directorul ANSP.

Varianta B.1.1.529 a fost pentru prima dată semnalată Organizației Mondiale a Sănătății din Africa de Sud pe 24 noiembrie 2021. Situația epidemiologică în sudul Africii se caracterizează prin trei explozii de contaminări de cazuri raportate. Ultimul vârf de cazuri de infectare a fost predominant cu Varianta Delta.

Ultimele săptămâni, infecțiile au crescut treptat, fapt ce coincide cu detectarea variantei B.1.1.529.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *