Lapte de pasăre – cel mai bun tort de Revelion

A dat Bojica și am ajuns la final de 2021. Sper că aveți mai multe motive să celebrați decât să regretați că pleacă acest an. Și pentru că am fost bravo anul acesta, am avut grijă de noi, de suflet, de ce mâncăm, de cum ne odihnim, vă ofer rețeta unui desert tradițional al copilăriei mele:  „Lapte de Pasăre” – bucuria la pătrat a celor cărora le plac bomboanele cu același nume. Mămica face acest desert cu căpșuni și nu neapărat doar vara. Iarna, le scoate de la congelator și ne mai face o bucurie de sărbători. 

De ce acest desert e bun de revelion? Pentru că foarte lejer, practic nu conține aluat și merge bine după o masă copioasă. 

Ingrediente:

Pentru blat:

1 plic gelatină

6 ouă

1 pahar zahăr pudră

1 plic zahăr vanilat

400 g căpșuni congelate (sau oricare alte pomușoare)

Pentru cremă:

8 lng zahăr

8 lng cacao praf

6 linguri de lapte

100 g unt

Etape:

  1. Punem gelatina într-un pahar cu apă călduță. O lăsăm să se înmoaie, apoi o punem pe o baie de aburi și o amestecăm permanent, ca să se dizolve definitiv. Lăsăm gelatina să se răcească.
  2. Într-un bol de sticlă batem doar albușurile cu zahărul pudră și cel vanilat. Pentru ca acestea să se bată bine, vă recomand să răciți bolul înainte de utilizare. După ce am bătut albușurile, adăugăm gelatina dizolvată.
  3. Luăm un platou pe care punem marginea detașabilă a unei tăvi de copt sau o formă specială pentru torturile care nu se coc și turnăm o parte din albușurile bătute, apoi aranjăm pomușoarele proaspete sau congelate. Turnăm a doua parte de albușuri bătute. Procedura trebuie efectuată foarte rapid, deoarece din clipa în care amestecăm albușurile cu gelatina dizolvată, crema se prinde cât ai clipi!
  4. După ce tortul s-a prins, deschidem marginea detașabilă și o înlăturăm atent. Amestecăm ingredientele pentru cremă și le punem pe foc până ajung la fierbere.
  5. Lăsăm tortul la frigider pentru o oră. După ce glazura s-a răcit, o turnăm peste tort și o întindem pe toată suprafața.
  6. Pentru glazură se poate folosi și ciocolată neagră, topită în baie de aburi. După ce glazura s-a întărit, puteți felia tortul.

Poftă mare și la mulți ani!

De la peste 7 mii de km depărtare de Moldova, tot cu gândul la casă și oamenii de aici rămâne. Ține mult la producătorii locali și ne dă idei cum putem să-i susținem gătind ceva inspirat în fiecare săptămână.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.