„Un loc sfânt nu este niciodată gol”. Gavrilița: La începutul anului viitor va fi numit un vicepremier la reintegrare

30 Dec. 2021, 21:30
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
30 Dec. 2021, 21:30 // Actual //  Lupu Eduard

Premierul Natalia Gavrilița a dat asigurări, în cadrul emisiunii „Moldova în Direct”, că la începutul anului viitor la Biroul de reintegrare va fi numit un vicepremier, însă a refuzat să dea un nume.

Gavrilița a spus e pe ultima sută de metri de discuții cu persoana. „Cred că în primele ședințe de Guvern ale anului viitor va fi numită persoana”.

Am încercat să schimbăm abordarea, să venim cu candidați care nu sunt buni doar diplomați, dar care au experiență în economie, juridică și domeniul social. Este un dosar complex și e nevoie de o persoană care are susținerea politică și care ar fi capabilă să negocieze pe anumite subiecte”, a menționat Gavrilița.

Viceprimierul pentru Reintegrare, Vladislav Kulminski, a demisionat din funcție în data de 5 noiembrie invocând motive personale. El a fost numit în funcție la 6 august. În 2019, Kulminski a fost consilierul pe politică externă al prim-ministrei de atunci Maia Sandu. Ulterior, Vladislav Kulminski, a fost numit secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europeană.

Realitatea Live

19 Apr. 2024, 11:55
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Soroceanu Olga
19 Apr. 2024, 11:55 // Oameni şi Idei //  Soroceanu Olga

Marina Harin este o antreprenoare pasionată de amenajări și decor cu flori. Ea se confruntă cu o provocare majoră: profitul întârzie să apară. Deși domeniul este plin de potențial, există câteva cauze posibile pentru această situație.

În video de mai jos, afli drumul ei și provocările pe care le are.

Tânăra poate trece de această încercare prin analiză atentă, adaptare și perseverență. Cu o abordare strategică și o atenție deosebită la detalii, afacerea ei de amenajări și decor cu flori poate deveni profitabilă.

Emisiunea „Afaceri la Microscop” poate fi vizionată pe RLIVE TV, joi la 22:00, sâmbăta la 06:00 și miercuri la 16:00.

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău