image
Sursa foto: foto simbol

VIDEO: Locatarii unui bloc din orașul Durlești se tem să rămână fără acoperiș deasupra capului

Locatarii unui bloc din orașul Durlești spun că se tem că vor rămâne fără acoperiș deasupra capului din cauza unei construcții din apropiere. Fundamentul blocului este plin de fisuri, iar mai nou, crăpăturile au început să apară și în apartamente. De cealaltă parte, reprezentanții primăriei, responsabili de lucrările de construcție, spun că pe oameni nu-i paște niciun pericol.

Deci iată oglinda care este montată în perete are două fisuri, de săptămâna trecută s-au format fisurile. Și aici pe gresie tot s-au format fisuri", ne spune una din locatarii blocului, Larisa Buiuc.

Crăpăturile au apărut într-un apartament de la parter. Oamenii spun că se întâmplă din cauza săpăturilor de lângă bloc, care au început vara trecută. Acestea ar fi afectat soclul casei.

„Adâncitura este aici de jumătate de metru. Totul se lasă" , afirmă un alt locuitor al blocului, Ion Ghincolov.

Astfel de fisuri sunt în jurul întregului bloc.

„Toată platforma asta s-a desprins de la perete. Și acolo se vede cât e de adânc. Minimum 60 de centimetri. Toată zăpada, ploile, curg în subsol. Nu știu ce o să facem, ne este frică că o să rămânem boschetari", mai spune femeia

La câțiva zeci de metri distanță de bloc au fost făcute mai multe săpături pentru a construi o parcare, însă pământul a început să se surpe.

„După ce s-au făcut săpăturile acestea rădăcinile copacilor nu au ținut presiunea și copacii s-au răsturnat. O parte din ei au fost tăiați", mai spune Larisa Buiuc.

Reprezentanții primăriei spun că știu despre acest caz și dau asigurări că au întreprins toate măsurile de protecție.

„Au fost montați piloții de beton la o adâncime de șase metri pentru a stopa alunecările ulterioare. Urmează să mai consolideze un perete de sprijin în zona respectivă ca să fim și mai siguri că nu o să fie și alte alunecări. Și acum dacă vom avea temperaturi cu plus deci o să efectueze lucrările", a declarat angajatul primăriei Mihai Enachi, specialist în amenajarea teritoriului.

Mai mult, specialistul afirmă că nu există riscuri ca blocul să se prăbușească.

„Din expertiza care s-a făcut la fața locului s-a constatat că casele, blocurile construite sunt la fel pe piloți, la o adâncime de 12 metri. Riscul prăbușirii este zero" , dă asigurări angajatul primăriei.

Lucrările de construcție au loc în cadrul unui proiect al Primăriei Durlești ce prevede lucrări de asfaltare a curților, amenajarea trotuarelor, iluminatului stradal, a parcărilor și terenurilor de joacă. Acestea trebuie date în exploatare peste doi ani.

Noutăţile partenerilor

comentarii: