image
Sursa foto: jurnal.md

Sergiu Litvinenco: „Mizăm în continuare pe sprijinul României în procesul de reformare a justiției”

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul României la Chișinău, E.S. Daniel Ioniță, în cadrul căreia au discutat despre principalele domenii de cooperare, cum ar fi lupta împotriva corupției și reforma sistemului de justiție.

În cadrul discuțiilor, Sergiu Litvinenco a făcut o trecere în revistă a principalelor acțiuni realizate de la preluarea mandatului de ministru și a prezentat prioritățile ministerului în domeniul justiției, printre care verificarea integrității candidaților la funcțiile de membru al Consiliului Superior al Magistraturii și Consiliului Superior al Procurorilor (pre-vetting), evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor, dar și reforma procuraturii, se arată într-un comunicat emis de serviciul de presă al instituției.

În context, ministrul Justiției a vorbit și despre posibilitatea de a colabora cu experți care au fost implicați în reforma justiției din România. „Mizăm în continuare pe sprijinul României în procesul de reformare a justiției. Am urmărit rezultatele pe care le are în consolidarea instituțiilor anticorupție și reiterez interesul nostru de a prelua bunele practici, în special în domeniul combaterii corupției”, a subliniat Sergiu Litvinenco.

La rândul său, ambasadorul Daniel Ioniță a afirmat că atât România, cât și Uniunea Europeană își doresc să susțină reforma justiției din RM pentru a asigura independența sistemului de drept și a crește gradul de încredere a cetățenilor în justiție și în instituțiile statului.

Diplomatul român a reiterat că Republica Moldova este o prioritate pentru România și va continua să susțină parcursul său european.

Noutăţile partenerilor

comentarii: