Breaking News

image
Sursa foto: Jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Slusari, despre audierea lui Dodon: „E vorba de un dosar cu un prejudiciu de 12 mil. de dolari, dar a venit ca la sanatoriu”

Vicepreședintele Platformei DA este sceptic că dosarul „Energocom”, în care a fost audiat astăzi președintele de onoare al socialiștilor Igor Dodon, va fi dus până la capăt. Slusari observă că Igor Dodon a venit foarte relaxat la Procuratura Generală, iar procurorii nici măcar nu s-au obosit să anunțe data următoarei audieri. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.

Alexandru Slusari a amintit că încă în aprilie 2020 a solicitat Autorității Naționale de Integritate să verifice averea lui Igor Dodon sub aspectul îmbogățirii ilicite. Până la momentul actual această anchetă încă nu a fost finalizată.

„Și azi el a venit la Procuratura Generală foarte relaxat, parcă a venit la sanatoriu. A fost chemat la 27 decembrie. A zis că nu poate, că vine altă dată. A venit pe 29 decembrie. Dar e vorba de un dosar cu un prejudiciu de 12 mil. de dolari. Are statut de bănuit, nici măcar nu-i sub control judiciar. Nu a fost reținut, nu a fost stabilită data următoarei audieri. A cerut timp ca să facă cunoștință cu materialele, dar până acum ce a făcut?! Dosarul e pornit demult. Mi s-a creat impresia că el dicta regulile la procuratură. Orice om de rând pentru o găină furată este tras la răspundere, este privat de libertate ori cel puțin ajunge în arest la domiciliu”, a declarat Alexandru Slusari.

Fostul deputat a conchis că este sceptic în privința evoluției acestui dosar.

Amintim că audierea lui Igor Dodon are loc în legătură cu activitatea acestuia din perioada anilor 2008-2009, atunci când a deținut funcția de prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului.

Potrivit PG, acesta din poziția pe care o avea la acel moment, a eliberat avizul în baza căruia, în mai 2008 a fost semnat contractul privind procurarea energiei electrice pentru Republica Moldova, în condițiile în care SA „Energocom” avea deja negociate și încheiate două contracte de furnizare a energiei electrice la un preț mai ieftin cu 29%.

Urmare a acțiunilor nominalizate, statului în persoana SA ,,Energocom” i-au fost cauzate daune în proporții deosebit de mari în valoare de  11 927 173 Dolari SUA, echivalentul a 123 957 916 lei, mijloace bănești care au fost transferate ulterior pe conturile unor companii off-shore.

Concomitent, aceste acțiuni au dus la majorarea tarifelor la energia electrică, afectând drepturilor consumatorilor finali, cetățeni ai Republicii Moldova.

Noutăţile partenerilor

comentarii: