Igor Dodon, după audierile de la Procuratură: Este un dosar politic. PAS încearcă să distragă atenția cu subiecte inventate

Președintele de onoare al PSRM, Igor Dodon, a venit cu o reacție, după ce astăzi s-a prezentat în fața procurorilor, unde a fost audiat în calitate de bănuit în cadrul dosarului penal denumit „Energocom”. Potrivit lui, dosarul în care este vizat este unul „strict politic, reprezintă o tentativă a guvernării de la Chișinău de a se răfui cu mine”, a spus Dodon după audieri.

Foto: Igor Dodon

M-am prezentat azi la Procuratura Generală, așa cum am promis că voi face. Am răspuns la toate întrebările procurorilor pe acel subiect din anul 2008, unde am respectat absolut toate procedurile legale în calitatea mea de membru al Guvernului în acea perioadă.

Este foarte evident că dosarul în care sunt vizat este unul strict politic, reprezintă o tentativă a guvernării de la Chișinău de a se răfui cu mine, ca principal reprezentant al opoziției. Pe fundalul dezastrului economic și social din țară, guvernarea PAS vrea să distragă atenția oamenilor spre un subiect inventat.

Guvernarea PAS, cu tot cu Președinție, Guvern și Parlament, e speriată de căderea rapidă din sondaje, ea se teme că socialiștii vor reveni la conducerea țării, de aceea încearcă să ne intimideze, să ne hărțuiască politic, dar îi anunț că efectul va fi invers. Noi vom demonstra că este doar un dosar politic, iar cetățenii văd foarte clar realitatea, ca să dea o apreciere corectă evenimentelor din țară, oferindu-ne susținere la următoarele alegeri, care pot fi mai devreme decât se așteaptă unii.

Le doresc celor de la guvernare un Revelion liniștit și relaxat, pentru că anul care vine, 2022, va fi extrem de încordat pentru dânșii. Ne revedem la anul, doamnelor și domnilor de la guvernare.
Totul e trecător, nu uitați asta, iar pentru dosarele politice pe care le faceți astăzi si presiunile asupra instituțiilor de drept, va veni timpul sa răspundeți in fața legii, la fel ca precedenta guvernarea oligarhică , pe care o imitați zi de zi in comportamentul abuziv prin care guvernați”, a menționat Dodon.

Procuratura Generală, informează că astăzi, 29 decembrie 2021, ex-Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon s-a prezentat în fața procurorilor, unde a fost audiat în calitate de bănuit în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.328 alin.(3) din Codul penal (Depășirea atribuțiilor de serviciu, săvârșite de o persoană cu funcție de demnitate publică, în interesul unui grup criminal organizat), în cadrul dosarului penal denumit „Energocom”.

Președintele de onoare al PSRM, Igor Dodon, s-a prezentat astăzi la audierile de la Procuratura Generală în dosarul „Energocom”. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA, de Mariana Cherpec, procurorul responsabil de comunicare cu mass-media.

Igor Dodon susține că dosarul de la Procuratura Generală în care urmează a fi audiat în cadrul unei cauze penale este un caz cu 13 ani în urmă „care a fost discutat de multe și s-a adeverit că acolo nu este nimic”, iar pentru că „situația este destul de proastă la actuala guvernare, noi vedem că lumea este nemulțumită și în această situație ei vor să facă show”, a declarat Dodon la NTV.

Președintele de onoare al PSRM, Igor Dodon, a fost citat la Procuratura Generală pentru a fi audiat în cadrul unei cauze penale.

În septembrie, Procuratura Generală a inițiat urmărirea penală pe faptul delapidării mijloacelor financiare ale statului prin intermediul unor scheme criminale în procesul de import a energiei electrice în Republica Moldova, cu prejudicierea statul în proporții deosebit de mari.

Președintele de onoare al PSRM, Igor Dodon, susține că citarea acestuia la Procuratură nu este decât „o fumigenă, lansată de guvernare pentru a-și acoperi eșecurile”. „Vă anunț că oficial nu am primit niciun fel de citație. Iar dacă voi primi, la sigur mă voi prezenta”, a declarat Dodon.


Pub