O sală de jocuri de noroc din Bălți, deconspirată de polițiști. Au fost ridicați 25 de mii de lei

Polițiștii din cadrul Direcției Investigații Nord a INI al IGP, cu sprijinul Batalionului cu Destinație Specială „Scorpion” al Departamentului Trupelor de Carabinieri, au deconspirat activitatea ilegală a unei săli de jocuri de noroc din Bălți la data de 25 decembrie. Încăperea amenajată drept cazinou, a fost luată în locațiune de la un agent economic.

Foto: politia.md

În timpul perchezițiilor, polițiștii au depistat o masă de poker, fișe de poker, cărți de jucat, dar și mijloace bănești în sumă de circa 25 de mii de lei. La fața locului, polițiștii au legitimat 12 persoane, stabilindu-se că trei dintre acestea au antecedente penale.

La moment sunt efectuate măsuri pentru stabilirea tuturor circumstanţelor şi atragerea la răspundere a persoanelor vinovate.

Dacă vinovăția persoanelor va fi dovedită, aceștia riscă amendă de la 3.000 la 6.000 de lei, aplicată persoanei cu funcţie de răspundere sau amendă de la 6.000 până la 9.000 de lei, aplicată persoanei juridice.


Pub