Andrei Năstase a făcut cale întoarsă de la o emisiune TV: Cu 10 min. înainte am aflat că sunt interzis la acest post, pentru libertatea căruia am luptat

Președintele fondator al Platformei DA, Andrei Năstate, a primit „interzicerea” de a participa la o emisiunea de la TV8 cu 10 minute înainte de emisie. „Ne-am fi auzit în această țară dacă am fi trăit într-o țară normală, cu libertăți, drepturi. Ne-am fi auzit de la postul de televiziune TV8, cu ceva timp în urmă, nu mai puțin de două săptămâni, am fost invitat la emisiunea domnului Galben. Fiind om responsabil am ajuns cu 10 minute, se pare că sunt interzis”, a spus acesta.

Foto: UNIMEDIA

„Ne-am fi auzit în această seară dacă am fi trăit într-o țară normală, cu libertăți, drepturi, cu respect unul față de altul. Ne-am fi auzit de la postul de televiziune TV8, cu ceva timp în urmă, nu mai puțin de două săptămâni, am fost invitat la emisiunea domnului Galben. Fiind om responsabil am ajuns cu 10 minute înainte și constat la televiziunea pentru care eu personal am umblat prin toate cancelariile europene să aduc libertatea și când vorbesc de libertate mă refer la cea financiară. Să nu se mai întâmple ca televiziunea în Republica Moldova să rămână la îndemâna unor oameni, cu sau mai puțină demnitate. Am încercat cât am putut și eu știu și jurnaliștii de la TV8 și oamenii din politicul moldovenesc, și eu știu și oponenții mei. Am încercat să aduc libertate la acest pot de televiziune.

Se pare că sunt interzis. Deciziile le iau alții, nu le pot lua nici eu, nici susținerile dumneavostră. Constat că atunci când am dorit să vin la un post de televiziune să le spun oamenilor ceea ce consider eu necesar și cu privire la lucrurile care se întâmplă în țară, cu privire la lucrurile care se produc în orașul Chișinău, acolo unde ne ducem viața noi cu bune și cu rele, când am vrut să spun oamenilor un lucru care mă macină de ceva timp din momentul când s-a semnat contractul pe gaz, să le spun oamenilor că țara noastră nu le mai aparține, iată că sunt interzis. 

Avem un control total asupra mass media și asta este foarte și foarte grav. Îmi pare foarte rău pentru jurnalistul Dorin Galben, pentru acest post de televiziune, pentru libertatea căruia am muncit ca un rob”, a declarat Năstase.

Postul te televiziune vizat nu a venit deocamdata cu o explicatie.


Pub