Investiţii: Şampania a bătut giganţii tech şi bitcoin în 2021

28 Dec. 2021, 18:06
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
28 Dec. 2021, 18:06 // Actual //  Lupu Eduard

Cei care au investit în şampanie vintage în acest an au motive de a sărbători: cele mai râvnite sticle au performat peste toate activele importante de pe piaţa financiară, de la Big Tech la bitcoin, în 2021, scrie Reuters.

Platformele online pe care se realizează tranzacţii cu băuturi vintage au înregistrat un nivel record de activitate în acest an. Pe platforma LiveTrade, şampania a reprezentat 15 din cele mai puternice 20 de creşteri de preţuri din 2021.

Cea mai mare creştere a fost consemnată de şampania din 2002 a Salon le Mesnil, aceasta atingând 80% atât pe platforma LiveTrade, cât şi pe Liv-ex.

Creşterea o depăşeşte pe cea a bitcoinului, de 75%, şi este de aproape cinci ori mai mare decât avansul de 18% realizat de indicatorul NYFANG Ă TM al acţiunilor Facebook, Amazon, Netflix, Google, Tesla şi Microsoft.

Potrivit lui Matthew O’Connell, CEO al platformei LiveTrade, boom-ul tranzacţiilor cu vinuri fine din acest an a fost determinat de mai mulţi factori, “de la dobânzile reduse şi nivelurile ridicate de economii acumulate de cei bogaţi în numeroasele perioade de lockdown la nivel mondial, la un focus în creştere pus pe active tangibile în faţa intensificării presiunilor inflaţioniste”.

Realitatea Live

26 Apr. 2024, 12:53
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
26 Apr. 2024, 12:53 // Actual //  Lupu Eduard

Într-o mișcare cu potențial de transformare a procesului de eliberare a certificatelor de moștenitor, un proiect de lege a fost votat în prima lectură de 68 de deputați, deschizând calea către schimbări semnificative în domeniu.

Proiectul, elaborat de un grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”, propune eliminarea competenței exclusive a notarilor în materie de deschidere a succesiunilor. Autorii consideră că actuala limitare a accesului cetățenilor la serviciile notariale de acest tip este nejustificată.

Potrivit noului proiect, persoanele îndreptățite vor putea depune cereri pentru deschiderea procedurii succesorale la orice notar din țară. Această schimbare este posibilă datorită implementării unui Registrul electronic al dosarelor succesorale și al testamentelor, precum și a accesului notarilor la diferite registre electronice. De asemenea, la cererea comună a unei majorități simple a moștenitorilor, notarul va putea transfera procedura succesorală către un alt notar.

Proiectul are ca scop încurajarea unui spirit competitiv și asigurarea unei creșteri a calității serviciilor, precum și reducerea costurilor asociate acestor proceduri, conform notei informative a proiectului.

Următorul pas pentru proiect este supunerea lui consultărilor publice, după care va fi examinat în a doua lectură. După adoptare, documentul va intra în vigoare în termen de cel mult șase luni de la data publicării în Monitorul Oficial, după ce vor fi create condițiile tehnice și vor fi operate modificările necesare în Registrul electronic al dosarelor succesorale și testamentelor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău