Două proceduri de control, pentru eventuale încălcări ale regimului juridic al averii, au fost inițiate în privința unui primar din r-nul Drochia și a unui funcționar public cu statut special din cadrul Serviciului Vamal.
De asemenea a fost refuzată inițierea controlului în 18 cazuri din lipsa bănuielii rezonabile al unor încălcări, inclusiv zece pe avere, șase pe conflicte de interese și două pe incompatibilități de funcție.
Inspectorii de integritate au emis șaptesprezece acte, inclusiv în șapte acte au fost depistate încălcări ale legislației. Printr-un Act de constatare s-a constatat avere nejustificată în privința unui ex-deputat în Parlamentul Republicii Moldova. În alte șase Acte de Constatare s-au constatat conflicte de interese admise de un director interimar al unei instituții publice a MEC, un ex-primar din suburbia mun. Chișinău, un primar din raionul Criuleni, un primar din raionul Fălești, un consilier în Consiliul Grigorievca, raionul Căușeni și un ex-primar din raionul Fălești.
Au fost întocmite două procese-verbale cu privire la contravenție: pentru nedepunerea declarației de avere și interese personale de către un consilier al Consiliului Miciurin din raionul Drochia și pentru încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese de către un primar din raionul Rezina. Au fost aplicate amenzi în sumă totală de 10 500 lei.
Direcția juridică a ANI a participat în 15 ședințe de judecată pentru apărarea actelor de constatare, emise de inspectorii de integritate și contestate de către subiecții declarării.
Reprezentanții ANI au răspuns la 116 apeluri, dintre care 28 la Linia instituțională. La solicitare, au fost eliberate 10 Certificate de Integritate.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!