Terenurile de golf ale lui Donald Trump din Scoția au primit ajutoare de 4 milioane de dolari de la guvernul britanic

În timp ce Donald Trump era președinte al SUA, terenurile sale de golf din Scoția au primit ajutoare Covid în valoare de 4 milioane de dolari (3 milioane de lire sterline) de la guvernul britanic, relatează Digi24.ro

Foto: Digi24.ro

Restricțiile impuse din cauza pandemiei Covid au provocat pierderi substanțiale afacerilor lui Trump din Ayrshire și Aberdeenshire. Ambele companii au fost nevoite să reducă numărul de angajați.

Trump Turnberry a înregistrat o cifră de afaceri la jumătate față de anul precedent și a înregistrat o pierdere de peste 3 milioane de lire sterline în 2020. Celălalt teren de golf a raportat, de asemenea, o pierdere de 1,3 milioane de lire sterline.

Trump și-a deschis primul teren de golf pe proprietatea Menie din Aberdeenshire în 2012, în ciuda opoziției față de potențialele daune aduse mediului, iar mai târziu a încercat să oprească construirea unui parc eolian în largul coastei, argumentând că ar strica priveliștea. În 2014, a cumpărat stațiunea de golf Turnberry din South Ayrshire de la o companie din Dubai.

El a predat controlul ambelor terenuri de golf fiilor săi, Donald Junior și Eric, cu puțin timp înainte de a deveni președinte în 2017.

„Sprijinul guvernamental a fost util pentru a păstra cât mai mulți angajați. Cu toate acestea, incertitudinea privind durata sprijinului și impactul grav al pandemiei au dus la concedieri pentru a pregăti afacerea pentru efectele pe termen lung asupra industriei ospitalității”, arată o declarație semnată de Eric Trump.


Pub