image
Sursa foto: Profimedia

Mesaj de Crăciun al Papei Francisc: „Priviți dincolo de lumini și decorațiuni și amintiți-vă de cei nevoiași”

Cei indiferenți față de săraci îl ofensează pe Dumnezeu, a spus la slujba de Crăciun Papa Francisc, care i-a îndemnat pe toți să „privească dincolo de toate luminile și decorațiunile” și să-și amintească de cei mai nevoiași, relatează Reuters.

În cel de-al nouălea Crăciun al pontificatului său, Papa Francisc a celebrat o slujbă solemnă în Bazilica Sfântul Petru pentru aproximativ 2.000 de persoane, participarea fiind limitată de COVID-19 la aproximativ o cincime din dimensiunea din anii de dinaintea pandemiei.

Cu câteva minute înainte de începerea slujbei din Ajunul Crăciunului, Italia a raportat al doilea record zilnic succesiv de cazuri de COVID-19, numărul noilor infecții ajungând la 50.599.

Papa Francisc, îmbrăcat în veșminte albe, și-a țesut predica în jurul temei că Isus s-a născut fără nimic.

„Frați și surori, stând în fața ieslei, contemplăm ceea ce este central, dincolo de toate luminile și decorațiile, care sunt frumoase. Contemplăm copilul”, a spus el la slujba la care au participat peste 200 de cardinali, episcopi și preoți. Toți, în afară de papa, purtau măști, relatează Mediafax.

Papa Francisc, care a împlinit 85 de ani săptămâna trecută, a spus că pruncul Iisus născut în sărăcie ar trebui să le amintească oamenilor că a-i servi pe ceilalți este mai important decât să caute statutul sau vizibilitatea socială sau să petreacă o viață întreagă în căutarea succesului.

„În această noapte a iubirii, să avem o singură teamă: aceea de a nu ofensa iubirea lui Dumnezeu, de a nu-l răni disprețuindu-i pe cei săraci cu indiferența noastră. Isus îi iubește foarte mult, iar într-o zi ne vor primi în rai”, a spus el.

„Să nu pierdem din vedere cerul; să ne îngrijim de Isus acum, mângâindu-l în cei nevoiași, pentru că în ei El se face cunoscut”, a adăugat el, citat de digi24.ro.

Sâmbătă, Papa Francisc va rosti binecuvântarea și mesajul său „Urbi et Orbi” (către oraș și către lume) de la balconul central al Bazilicii Sfântul Petru.

Noutăţile partenerilor

comentarii: