image
Sursa foto: Jurnal.md

Persoanele cu experiență în domeniul dreptului, acumulată peste hotare, vor putea candida la funcția de procuror general

Procedura de accedere în funcția de procuror general sau procuror-șef al procuraturilor specializate a fost modificată. Deputații au aprobat, în prima lectură, un proiect care prevede modificări la Legea cu privire la Procuratură.

Astfel, la funcția de procuror general sau de șef al procuraturilor specializate vor putea candida persoane care au o experiență profesională de zece ani în domeniul dreptului, acumulată atât în țară, cât și peste hotare.

„Propunerea respectivă urmărește aducerea în funcțiile nominalizate a persoanelor cu adevărat independente și cu o experiență profesională recunoscută atât în interiorul țării, cât și în afara ei”, a declarat președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate.

De asemenea, proiectul de lege prevede instituirea unei comisii independente, formată din persoane din afara sistemului, care să fie implicată în procedura de numire a procurorului-șef din cadrul procuraturilor specializate.

Această Comisie va fi constituită din cinci membri – unul desemnat de Ministerul Justiției, unul de Președintele țării și trei membri desemnați de către Consiliul Superior al Procurorilor (CSP).

Așadar, potrivit procedurii Comisia specială va organiza interviuri, va verifica integritatea candidaților și va transmite lista integrală a candidaților, cu punctajul și rezultatele evaluării, către Consiliul Superior al Procurorilor. CSP la fel poate să-și facă propria evaluare a dosarelor și, respectiv, să selecteze candidatul care urmează a fi înaintat procurorului general spre numire. Astfel, CSP este în drept să selecteze orice candidat admis la concurs, chiar dacă acesta nu a fost desemnat învingătorul concursului de către Comisia specială.

Totodată, acest proiect prevede și reglementarea modalității încetării funcției de interimat a procurorului general. Respectiv, la expirarea a 12 luni de la numirea procurorului general interimar, în cazul în care nu a fost desfășurat un concurs pentru numirea unui procuror general, CSP poate propune Președintelui țării un nou candidat, pentru exercitarea interimatului funcției.

Proiectul de lege a fost susținut cu votul a 54 de deputați.

Noutăţile partenerilor

comentarii: