Lilia Pogolșa ar fi comis un conflict de interese în urma căruia ar fi fost remunerată cu peste 100 000 de lei

Lilia Pogolșa
Foto: anticorupție.md

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat un conflict de interese admis de Lilia Pogolșa ex-directoarea interimară a Institutului de Științe ale Educației, care a deținut anterior și funcția de ministră a Educației.

Procedura de control a fost inițiată de inspectorul de integritate în iulie 2021, în baza unei sesizări. În cadrul controlului, inspectorul de integritate a stabilit că subiectul a admis un conflict de interese. Mai exact, în anul 2019 Pogolșa a încheiat un contract de prestări servicii în calitate de persoană fizică cu instituția unde asigura interimatul funcției de directoare. Contractul a fost semnat prin intermediul unei persoane terțe, cu directorul adjunct al instituției. Astfel, potrivit contractului subiectul a prestat servicii de coordonare a cercetătorului științific în cadrul studiilor postdoctorale, în timp ce exercita și funcția de directoare interimară a aceleiași instituții. Pentru serviciile prestate, Pogolșa ar fi fost remunerat cu suma totală de peste 100 000 de lei.

Aceasta nu a declarat la ANI situația de conflict de interese și nici nu s-a abținut de la semnarea acestui contract până la recepționarea unei soluții din partea inspectorului de integritate.

În baza noilor modificări ale legislației ANI, inspectorul de integritate constată încălcarea și poate aplica doar o contravenție pentru nedeclararea conflictului de interese în termenul prevăzut de lege.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente