image
Sursa foto: Hepta

Cutremur puternic în Milano și în sudul Greciei: Locuitorii au ieşit în stradă

Un cutremur puternic s-a produs sâmbătă în nordul Italiei. Institutul Naţional de Geofizică din Italia anunţă că seismul a avut epicentrul în zona de vest a oraşului Bergamo.

Potrivit datelor oficiale, cutremurul a început la ora 11.30 şi a avut magnitudinea 4,4. Adâncimea a fost stabilită la 26 de kilometri.

Epicentrul seismului a fost în Bonate Sotto, un oraş din Bergamo cu aproximativ 6.000 de locuitori.

În mai multe zone din oraşul Milano, clădirile s-au mişcat, iar unii oameni au ieşit în stradă, potrivit agenţiei ANSA

Mulți oameni au ieșit în stradă când au simțit cutremurul în locuințele lor și și-au împărtășit experiența pe rețelele de socializare, făcând imediat ca hashtagul „cutremur” să fie cel mai comentat pe rețeaua de socializare Twitter.

Un alt cutremur a fost sâmbătă în Grecia, cu magnitudinea de 5,4, care a afectat sudul țării. Epicentrul a fost localizat în Marea Mediterană, între peninsula Peloponez și insula Creta, potrivit datelor furnizate de Institutul de Geodinamică din Atena. Nici în acest caz nu au fost raportate pagube.

Noutăţile partenerilor

comentarii: