Polonia: Facturile consumatorilor de electricitate vor crește cu 24% în 2022

19 Dec. 2021, 15:26
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
19 Dec. 2021, 15:26 // Actual //  Lupu Eduard

Clienţii persoane fizice ai companiilor energetice poloneze Energa, PGE, Enea şi Tauron vor trebui să plătească anul viitor cu aproximativ 24% mai mult pentru energie, pe baza tarifelor aprobate de Oficiul polonez de reglementare în domeniul energiei, transmite Reuters, citat de agerpres.

Creşterea tarifelor se va ridica la aproximativ 21 de zloţi (5,14 dolari) net pe lună.

Decizia vine în urma majorării preţurilor cu ridicata la energie şi a costurilor achiziţionării drepturilor de emisii de CO2, a informat Oficiul polonez de reglementare în domeniul energiei.

Noile tarife vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2022.

Separat, Oficiul polonez de reglementare în domeniul energiei a aprobat un nou tarif pentru clienţii persoane fizice ai companiei de stat PGNiG, care vor plăti mai mult pentru facturile lor la gaze naturale.

Aceştia vor plăti mai mult cu 41% pe lună pentru gazele utilizate la prepararea mâncării, iar cei care folosesc o cantitate mai mare de gaze naturale, de exemplu pentru încălzirea locuinţei, vor plăti mai mult cu aproximativ 54% pe lună.

Guvernul Poloniei a adoptat luna trecută un pachet ce include reducerea taxelor la benzină, gaze naturale şi electricitate şi distribuirea de bani către gospodării, în cadrul unui program în valoare de până la 10 miliarde de zloţi (2,54 miliarde de dolari).

Guvernele din Europa şi din întreaga lume se confruntă cu presiuni similare din partea inflaţiei, ca urmare a creşterii preţurilor globale la energie şi a perturbărilor apărute de-a lungul lanţurilor de aprovizionare din cauza pandemiei de coronavirus şi a carantinelor impuse pentru a opri răspândirea virusului.

Realitatea Live

10 Mai 2024, 15:28
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Lupu Eduard
10 Mai 2024, 15:28 // Bani și Afaceri //  Lupu Eduard

Cea mai veche fabrică de lactate din Italia este deținută de trei frați. Nimic ieșit din comun, doar că la „Brazzale spa”, sunt angajate doar persoane care se află în prag de pensionare. Roberto Brazzale, unul din cei trei proprietari a precizat că printre angajați a avut și tineri de 20, 30 de ani, dar rezultatele muncii lor au fost mai mult decât dezamăgitoare.

Proiect inedit în Italia

Patronul celei mai vechi fabrici de lactate din Italia este mulțumit de angajații sextuagenari. De fapt, continuă antreprenorul, angajarea persoanelor de peste 60 de ani a fost cea mai bună alegere.

„Am avut câțiva tineri între 20 și 30 de ani în probă, care au avut rezultate dezamăgitoare. Între timp, am ascultat dificultățile profesionale ale unor prieteni și dorința de schimbare a altora: vorbim despre adevărați campioni, profesioniști cu abilități de comunicare puternice și multă energie de cheltuit pentru noi aventuri. A-i primi în companie a fost cea mai bună alegere pe care puteam să o fac”, povestește antreprenorul.

Nemulțumit de prestația angajaților tineri, antreprenorul italian în vârstă de 61 de ani s-a reorientat. Primul pe care l-a contactat pentru a i se alătura proiectului a fost un coleg din gimnaziu, Alessandro. După Alessandro a urmat Ugo, un tânăr pensionar care are ca motto „operațional 24 de ore pe zi”.

Această etichetă i se potrivește de minune, totuși Ugo bate Italia în lung și în lat după produse calitative, brânzeturi, unturi speciale și licori bahice.

Brazzale spa, cea mai veche fabrică de lactate din Italia

A urmat apoi Sonia, o altă colegă a patronului italian. Sonia are misiunea de a se ocupa de administrație și depozit. „Când eram copii, mergeam împreună la școală”, zâmbește Brazzale, patronul celei mai vechi fabrici de lactate de in Italia. Lista nu putea fi completă fără Nico, mâna dreapta a antreprenorului italian. Pe lângă cei menționați mai sunt Corrado, Gino, dar și mulți alții.

Brazzale este mulțumit de angajații săi, pe care îi cosideră „resurse formidabile”. „Noi nu facem o faptă bună. Sunt profesioniști cu mari competențe și nu aș găsi pe nimeni altcineva ca ei”, a completat anterprenorul din Italia. Deși au profesii diferite, pasiunea pentru mâncare i-a unit într-un proiect inedit, potrivit Profit.ro.

 

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău