Scandal la Parlament. Sala Comisiei juridice, blocată de ofițerii SPPS, după ce deputații Șor au încercat să intre

Scandal în Parlament. Deputații Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, Reghina Apostolova și Petru Jardan susțin că nu au fost lăsați să intre la ședința Comisiei juridice numiri și imunități, acolo unde este analizată solicitarea procurorilor de ridicare a imunității parlamentare a lui Ilan Șor.

Foto: UNIMEDIA

„Accesul deputaților Partidului „ȘOR” în sala de ședințe a fost interzis în urma unui demers emis de Comisie, semnat de către Olesea Stamate. Mai mult, ușa sălii unde are loc ședința Comisiei Juridice a fost închisă, iar la intrare, mai mulți ofițeri ai Serviciului de Protecție și Pază de Stat nu permit accesul deputaților în interior. Aceștia și-au justificat prezența prin faptul că trebuie să pregătească sala de ședințe, în condițiile în care urmează să vină și președintele Parlamentului, Igor Grosu”, se menționează într-un comunicat al Partidului Șor.

„Este un circ ceea ce face conducerea Parlamentului. Niciun ordin nu poate fi mai presus de o lege, iar cei care execută acest ordin încalcă vădit legea și riscă să fie sancționați. Veți răspunde pentru ceea ce faceți. Să fiți siguri de acest lucru. Vom depune toate demersurile și veți fi trași la răspundere pentru obstrucționarea activității unui deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Degrabă ne veți interzice cu totul accesul în Parlament. Este un abuz fără precedent”, a declarat Marina Tauber.

Potrivit articolului 18 al Legii cu privire la statutul deputatului în Parlament, deputatul care nu face parte din componenţa unei comisii permanente sau provizorii este în drept să participe, în condiţiile Regulamentului Parlamentului, la şedinţele acestora, să facă propuneri, să ia parte la examinarea de probleme şi la adoptarea de hotărâri cu drept de vot consultativ. De asemenea, ședințele comisiilor parlamentare pot fi închise pentru public, dar nicidecum pentru deputați, care au dreptul inclusiv la accesul secretului de stat.  


PG cere din nou ridicarea imunității parlamentare a deputatului Ilan Șor. Solicitarea a fost anunțată de președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul ședinței de ieri a Parlamentului.

Cele 9 cereri ale PG, trimise în Parlament, i-au pus pe jar pe deputați. „Unii s-au înnegrit, alții s-au înroșit, alții s-au apucat de pahare alții - de inimă”, a declarat un parlamentar PAS.


Pub