(video) Dodon: Conducerea țării se află într-o lume paralelă. Cetățenii se gândesc de unde să ia bani să achite facturi, iar ei se ocupă cu brăduți și clipulețe

Președintele de onoare al PSRM, Igor Dodon, acuză actuala guvernare că ignoră necesitățile cetățenilor și se află într-o lume paralelă. „Pensionarii se gândesc de unde să ia bani pentru medicamente și trebuie să plătească gazul și nu le ajunge pensia, iar conducerea se ocupă cu brăduții”, a declarat acesta, la Congresul PSRM. În context, Dodon spune că din acest motiv este necesară consolidarea forțelor sănătoase.

Foto: UNIMEDIA

„Cu toții înțelegem că țara sub noua conducere pe toate domeniile este un dezastru și atunci când oamenii se gândesc de unde să ia bani să achite facturi, pensionarii se gândesc de unde să ia bani pentru medicamente și trebuie să plătească gazul și nu le ajunge pensia. Conducerea se ocupă cu brăduții, cu legende despre viață să se facă clipuri de 10-15 secunde cu diaspora, vedem că oamenii simpli și conducerea țării sunt în două lumi diferite. 

Evident că în această situația este necesară consolidarea tuturor forțelor sănătoase”, a spus Dodon.


Pub