(stop cadru) Carp, despre ping-pongurile din Parlament: Kino cu nemții. Grosu: Respectăm poporul german, e film cu moldovenii

Deputatul PAS Lilian Carp declară că se simte ca într-un film „cu nemții” la ședințele Parlamentului. Declarația a fost făcută astăzi, în plenul Legislativului, după ce deputata Șor Marina Tauber l-a întrebat pe speakerul Igor Grosu când va fi supusă votului inițiativa legislativă privind statutul municipiului Bălți, al cărui autor este deputatul PAS Boris Marcoci, care a candidat pentru fotoliul de primar la Bălți. 

Foto: Colaj UNIMEDIA

„Domnule Grosu, v-am trimis o scrisoare, acum 2 zile, și am întrebat când va fi supus votării proiectul privind statutul mun. Bălți, propus de domnul Marcoci, candidatul dvs. Noi sperăm că nu a fost propus doar pentru promovarea candidatului și a PAS. Dacă dvs cu salariile judecătorilor CC ați avu sensații, poate și aici trebuie de verificat poate este avizul Guvernului la acest proiect de lege. Am avut senzația că ignorați solicitările mele”, a declarat Marina Tauber, în cadrul ședinței Parlamentului

„Pe 30 septembrie, când a fost propus proiectul, nici nu începuse campania electorală și nici nu știam că își va da demisia fostul primar. Desigur că acest proiect nu a primit avizul Guvernului și știu toți bălțenii acest lucru. Dar cei care au venit ca turiștii așa și să plece”, i-a răspuns, în replică, deputatul PAS Boris Marcoci.

În discuție a intervenit deputatul PAS Lilian Carp: „Lumea când se uită la toate ping-pongurile astea are impresia că e kino cu nemții”.

„Noi respectăm poporul german, dacă și e film, atunci e film cu moldovenii”, a precizat președintele Parlamentului, Igor Grosu.


Pub