UNInterviu cu președintele AMRPMFN, Ion Drăniceru: Dosarul Metalferos falimentează întreprinderea și îl îmbogățește pe „martorul cheie”. Cerem schimbarea procurorului

Companiile membre ale Asociației Moldovenești de Reciclare și Prelucrare a Metalelor Feroase și Neferoase cer dreptate în așa-numitul dosar „Metalferos”. Acestea solicită schimbarea procurorului de caz și încetarea presiunilor asupra agenților economici. „Noi suntem oameni care muncim și care am fost implicați în acest dosar fără existe vreo probă. Ni se aduc acuzații de grupări, de monopol, dar niciuna nu corespund adevărului. Venim cu un apel și către șefa statului, Maia Sandu: Metalferos e în prag de faliment, pentru că toate companiile mari duc metalele la Rîbnița sau le exportă și totul din cauza unui dosar fals”, a declarat președintele AMRPMFN, Ion Drăniceru, la UNInterviu pentru UNIMEDIA.

Foto: UNIMEDIA

Membrii Asociației bat la ușa Procuraturii Generale de mai multe luni și cer audiență. Abia recent au fost invitați la discuții, iar acestea le-au dat speranțe că își vor găsi dreptatea.

„De doi ani suntem hărțuiți cu un dosar, așa-numit Metalferos, că noi am fi fost atrași în gruparea criminală a lui Plahotniuc, Andronache și nu mai știu care. Sunt niște aberații, niște invenții, oameni pe care nu-i cunoaștem. Mai mult am să vă spun, pe acest sector de activitate niciodată nu a existat monopol.

Noi suntem multe companii, care colectat metale și le duceam la Metalferos, care, la rândul său, efectua operațiuni de export.

Venim cu un apel și către președinta țării să examineze, pentru că această întreprindere acum este în prag de faliment. Noi toți ducem metalele la Rîbnița direct și totul din cauza acestui dosar fabricat la comandă”, a declarat Drăniceru.


Pub