Moldova va primi 60 mil. euro împrumut de la BERD și BEI, dar și un grant de 2,8 mil. Acordurile pentru proiectul „Eficiența energetică”, semnate la Bruxelles

Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a semnat, astăzi, la Bruxelles, cu reprezentanții Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și ai Băncii Europene de Investiții documentele ce confirmă încheierea acordurilor necesare pentru implementarea proiectului „Eficiența energetică a Republicii Moldova”. La ceremonia de semnare a luat parte și președinta Maia Sandu, alături de Katarína Mathernová, Director general adjunct pentru Politica de vecinătate și negocierile de extindere la Comisia Europeană.

Foto: poza simbol

Datorită proiectului „Eficiența energetică a Republicii Moldova”, în Republica Moldova va fi lansat un program național de reabilitare energetică a clădirilor din toată țara, cu accent pe cele cu destinație socială. Beneficiare sunt instituțiile publice de importanță națională, precum spitalele republicane, dar și cele de importanță locală și municipală - grădinițe, școli, spitale municipale și raionale. Astfel, doar prin reabilitarea instituțiilor spitalicești, anual, vor avea parte de servicii mai bune peste 250.000 de pacienți, iar statul va economisi cel puțin 5,2 milioane de euro.

Proiectul presupune acordarea a două împrumuturi de câte 30 de milioane de euro de la BEI și BERD, și a unui grant de 2,8 milioane de la Platforma de Investiții pentru Vecinătate a Comisiei Europene și de la Fondul fiduciar de asistență tehnică pentru țările PaE.

Tot astăzi, a fost semnată Scrisoarea de intenție privind disponibilitatea BEI de a acorda un împrumut de până la 150 de milioane de euro pentru Proiectul „Moldova Drumuri IV”. Din acești bani vor fi reabilitate, modernizate și extinse peste 150 de kilometri de drumuri prioritare în toată țara, iar o infrastructură rutieră modernă înseamnă beneficii în plus pentru oameni și economie.



Pub