Amenda de 12 mil. lei, aplicată Apă Canal Chișinău, nu va fi anulată. Inspectoratul de Mediu: Nimeni nu poate fi mai presus de lege

Șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Ion Bulmaga, a venit cu o reacție, după ce primarul capitalei, Ion Ceban, a declarat că de luni „cei mai mari producători din industria alimentară vor fi deconectați de la rețeaua de canalizare publică dacă cei de la Inspectoratul pentru Protecția Mediului nu își vor anula jupuierea de 12 mil. lei, pe care Apă Canal Chișinău trebuie să le plătească.

Foto: Facebook/ Ion Bulmaga
„Inspectoratul pentru Protecția Mediului menționează că, întrucât acțiunile inspectorilor de mediu au fost întreprinse în conformitate cu legislația de mediu în vigoare, cu respectarea procedurii de control prevăzută de Legea 131/2012 cu privire la controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător, nimeni și nimic nu poate fi mai presus decât LEGEA. Astfel, reiterăm poziția inițială și susținem deciziile absolut legale, luate în urma controlului la Statia de epurare biologică Chișinău.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM), în vederea întreprinderii măsurilor de prevenire în procesul de protecție a mediului înconjurător și anume minimalizarea riscului de apariție a cazurilor de poluare a apelor, prin intermediul Inspecției pentru Protecția Mediului Chișinău, înaintează agenților economici prescripții/notificări, de a respecta prevederile art. 47 lit.(b) din Legea nr.1515 din 16.06.1993 privind protecția mediului înconjurător, care stipulează că agenții economici, indiferent de forma de proprietate, care folosesc resursele acvatice și care evacuează ape uzate, sunt obligați să asigure preepurarea apelor reziduale la nivelul standardelor stabilite, înainte de deversarea lor în rețeaua de canalizare a localităților, prin instalarea utilajului de preepurare a apelor uzate și neadmiterea poluării resurselor acvatice. La prescrițiile/notificările Inspecției, agenții economici vin cu reacții negative și cereri prealabile de contestare a acțiunilor, invocând motivul că, aceștia au încheiate contracte cu S.A. „Apă-Canal Chișinău”, pentru preepurarea apelor uzate, fapt ce-i absolvă de instalarea utilajului de preepurare, iar reieșind din contractele încheiate cu S.A. „Apă - Canal Chișinău”, agenții economici achită plăți suplimentare, anume pentru preepurarea apelor uzate, care au depășit de mai multe ori concentrația maxim admisibilă a indicatorilor de calitate, deversate în sistemul de canalizare.

De menționat, în conformitate cu prevederile art. 17 lit.C) al Legii nr.303/2012 privind serviciul public de alimentare cu apă și canalizare, în cazul în care consumatorul de apă , evacuează în sistemul public de canalizare substanțe interzise de actele normative în vigoare, conform art. 16 lit.(d) al aceleiași legi, S.A. „Apă-Canal Chișinău” deține pârghii legale de stopare a acestor acțiuni ilegale, prin limitarea sau întreruperea furnizării/prestării serviciului public de alimentare cu apă și canalizare în cazurile și în modurile prevăzute de lege.

Concomitent, reiterăm că, cazurile de conectare neautorizată (din condițiile tehnice de la furnizor) la sistemul de alimentare cu apă și canalizare, potrivit prevederilor art. 170-417 CCo al RM se constată prin încheierea proceselor-verbale de contravenție și se examinează de către serviciile publice de gospodărie comunală. Este relevant faptul că, normele legale existente nu permit IPM atagerea Ia răspundere a agenților economici pentru deversarea apelor uzate cu concentrații improprii în sistemul de canalizare, dar în situația reală, se constată că S.A. „Apă-Canal Chișinău” încasează plăți, inclusiv suplimentare de la agenții economici pentru deversările în sistemul de canalizare a apelor uzate ce depășesc concentrația maxim admisibilă, însă în realitate, epurarea lor este insuficientă și nu se realizează de către S.A.„Apă-Canal Chișinău”.

Astfel, reieșind din cele expuse mai sus, se constată că S.A. „Apă-Canal Chișinău” încasează, plăți și admite deversările în continuare a apelor uzate în sistemul de canalizare, fără ca acestea să fie preepurate, si nicidecum nu întreprinde măsuri de debranșare a acestora de Ia sistemul de canalizare, în scopul asigurării bunei funcționări a SEB și epurării apelor uzate la nivelul standardelor stabilite înaintea evacuarii acestora în receptori naturali, acțiune care este direct legată de calitatea mediului ambient.

Prin urmare, organele pentru protecția mediului pot interveni legal, cu măsuri întemeiate, doar atunci când agentul economic realizează deversări directe în mediul ambiant (receptori naturali), nu în sistemul de canalizare.

Complimentar, menționăm că problema dată este în vizorul Procuraturii Generale, adresarea către ultima se anexează. Subsidiar, comunicăm că, în scopul evitării creării pericolului polurii componentelor de mediu, Inspectoratul, în limita competenților, își exprimă disponibilitatea pentru colaborare cu Autoritățile Publice Locale, în vederea prevenirii, identificarii si combaterii ilegalităților, din domeniul protecției mediului, rămânând deschiși spre conlucrare, întru soluționarea problemei date”, se menționează într-un comunicat al șefului Inspectoratului.

La 9 decembrie, primarul general al capitalei, Ion Ceban, a declarat că actuala guvernare face un „atac raider” asupra întreprinderilor municipiului Chișinău. „Stau și au departamente întregi, inclusiv în servicii, și gândesc planuri cum să atace Primăria municipiului Chișinău”, a spus Ceban.

Edilul s-a referit la situația creată la stația de epurare gestionată de Apă Canal: „La data de 17 august 2021 de către Centrul de Sănătate Publică Chișinău au fost preluate probe din râul Bîc, aproape de stația de epurare. Pe data de 7 decembrie, reprezentanții Apă Canal s-au prezentat conform citațiilor la Inspectoratul pentru Protecția Mediului Chișinău, unde verbal i-au informat despre un prejudiciu de 12 mil. lei, care trebuie să fie achitați de către Apă Canal acestei guvernări. Pe data de 14 decembrie urmează să se prezinte șeful Stației de Epurare, pentru a i se semna procesul verbal și prejudiciul, deși, începând cu venirea mea la funcție, despre toate aceste probleme de la stația de epurare am vorbit mereu și au fost sesizate toate instituțiile competente, inclusiv, Inspectoratul pentru Protecția Mediului, Agenția Națională pentru Sănătate Publică și Agenția de Mediu.

Dacă acești fraieri de la Guvernare vor să delapideze nu doar cu 12 milioane, întreprinderea, noi nu putem să facem alt lucru decât să închidem întreprinderea și lasă să clarifice ei, iar problema de a construi stații de preepurare pe teritoriul lor trece la dumneavoastră, stimată guvernare, nu la municipalitate, deci la nivel municipal vom crea o Comisie internă pe acest caz pentru a studia în detalii, iar după ne rezervăm dreptul de a ataca în instanță această decizie de încercarea de falimentare, deci tentativă de falimentare a Întreprinderii municipale Apă Canal. Toată lumea știe că și așa instituția se află într-o situație complicată”, a declarat Ceban.

De cealaltă parte, șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Ion Bulmaga, a explicat situația cu cele 12 milioane de lei aplicate drept amendă S.A. Apă Canal Chișinău, fapt care a provocat indignarea primarului general, Ion Ceban, și a calificat acuzațiile aduse drept „având un caracter eronat și fiind departe de adevăr”.

Astăzi, edilul a declarat că de luni „cei mai mari producători din industria alimentară vor fi deconectați de la rețeaua de canalizare publică”, dacă cei de la Inspectoratul pentru Protecția Mediului nu își vor anula „jupuierea” de 12 mil. lei, pe care trebuie să le achite municipiul Chișinău.


Pub