Cei care trebuiau să o iubească cel mai mult, au abandonat-o: Istoria unei mame care a ajuns să trăiască în stradă

Tatiana este dintre beneficiarele Centrului Maternal „În braţele mamei”. Ea a adus pe lume un băiețel, Răzvan, care îi luminează zilele mămicii şi ale educatorilor din Centru Maternal.

Foto: UNIMEDIA

Este o poveste a unei fete care care nu a avut parte niciodată de iubirea unei mame şi nici de căldura unui cămin familial. Nu a simțit vreodată afecţiune, atenţie sau cum e să te simți în siguranță. Ea a fost abandonată chiar de mama sa, la naștere. A crescut alături de bunică până la vârsta de 7 ani, fiind neglijată, ,,a mâncat” mai mult din mila semenilor, într-un final a fost plasată într-o instituție rezidențială. Destinul a fost nemilos cu ea și în perioada adolescenței a ajuns să trăiască în stradă, a înfruntat frigul, foamea și a dormit pe unde a apucat. Singurele amintiri despre copilăria sa sunt strâns legate de lipsuri, durere și scene de violenţă.

Cea mai mare bucurie pe care Tatiana a trăit-o în viața ei s-a produs atunci când a adus pe lume un băiețel perfect sănătos pe nume Răzvan. Deși era în stradă cu un copil în brațe, niciodată nu i-a trecut prin gând că ar putea să îl abandoneze. Astfel la puțin timp după ce a născut, Tatiana a fost găzduită împreună cu pruncul său la Centrul Maternal ,,În brațele mamei”, primind asistență și consilierea necesară pentru a învață cum să-și crească copilul în siguranță, cu iubire și grijă.

Misiunea Socială „Diaconia” a lansat campania de Crăciun „În brațele mamei”. Campania își propune să sensibilizeze societatea față de problema mamele orfane, minore și din alte categorii de risc. În această perioadă veţi avea ocazia să cunoaşteţi poveşti de viaţă impresionante ale unor mame, care actualmente sunt ajutate să depăşească situaţia de criză în Centrul Maternal „În braţele mamei”. 

Doritorii pot face donații  prin edonaţii , platforma Patreon sau prin terminalele de plată MMPS și QIWI, Netto Pro, Run Pay.


Pub