Istoria neştiută a unei echipe de ingineri din Moldova, datorită cărora 120 de oraşe din lume au troleibuze mai eficiente în consumul de energie
Echipa de ingineri din Moldova, InformBusiness, au facilităţi de producţie în subsolul unei clădiri absolut normale de pe Calea Ieşilor din Chişinău, iar o linie de troleibuz coboară de la reţeaua urbană, de pe stâlp, spre subsolul nevăzut în care aceşti ingineri muncesc. Dar anume acolo, în subsol, se întâmplă inovaţia, munca de cercetare şi dezvoltare, unde există laboratoare de testare şi unde are loc producţia curentă. E o fabrică despre care sunt şanse foarte mari să nu fi auzit niciodată dacă nu faci parte dintr-o industrie ţintită de ei, dar anume echipa de aici, din Chişinău, şi-au lăsat amprenta muncii lor în peste 120 de oraşe ale lumii şi în transportul public din acele oraşe, informează piataauto.md.
Foto: piataauto.md.

Deci, ce anume fac aceşti ingineri moldoveni într-un subsol de pe Calea Ieşilor din Chişinău, de are impact într-atât de multe oraşe ale lumii? Ei bine, ei concep şi produc tehnologia de bază a transportului public urban modern — de la troleibuze şi tramvaie, care folosesc reţelele de fire ale oraşelor, până la trenuri şi chiar autobuze electrice moderne. Şi tot ei sunt cei care au inventat conceptul troleibuzului hibrid — sau a troleibuzului care-şi poate continua mişcarea pe baza bateriilor de la bord şi le încarcă ulterior de la fire, fapt care permite unor asemenea troleibuze să ajungă în zone mai îndepărtate, precum suburbiile oraşelor, fără necesitatea trasării firelor, sau chiar în centrele istorice ale oraşelor, unde trasarea de fire n-ar fi fezabilă. Cei ce locuiesc în Chişinău şi suburbii ar putea să fi recunoscut deja că un asemenea concept se foloseşte în capitala Moldovei, dar cu siguranţă puţini ştiu că el a fost folosit pentru prima dată la scară largă tot în Moldova, iar azi s-a răspândit deja în mai multe oraşe a lumii, inclusiv San Francisco, tot datorită aceleiaşi echipe de ingineri moldoveni. 

Citește în cotinuare pe piataauto.md.


Pub