Rezultatele se bazează pe studiile clinice realizate în rândul a peste 2.200 de persoane şi confirmă ceea ce fusese anunţat la începutul lunii noiembrie în urma rezultatelor preliminare.
Nu s-au înregistrat decese în rândul celor care au primit tratamentul. Participanţii erau nevaccinaţi şi prezentau un risc crescut de a dezvolta o formă gravă de Covid-19.
Pfizer a anunţat, de asemenea, că tratamentul său antiviral, care va fi comercializat sub numele de Paxlovid, ar trebui să fie eficient împotriva variantei Omicron.
„Aceasta subliniază potenţialul acestui medicament candidat de a salva vieţile pacienţilor din întreaga lume”, a declarat Albert Bourla, preşedintele Pfizer, într-un comunicat. „Variantele îngrijorătoare, precum Omicron, au exacerbat nevoia de opţiuni de tratament accesibile pentru cei care contractează virusul”, a adăugat el, potrivit AFP, citat de Agerpres.
Antiviralele acţionează prin reducerea capacităţii unui virus de a se replica, încetinind astfel boala. Aceste tratamente reprezintă o completare cheie a vaccinurilor împotriva Covid-19, mai ales pentru că sunt foarte uşor de administrat, putând fi luate acasă, cu un pahar mare de apă.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!