Comisia de la Veneția - ba, iar Grosu - da: Evaluarea lui Stoianoglo va fi realizată, cu mecanismele stabilite. Nu văd motive de a ne opri

Președintele Parlamentului Igor Grosu susține că „nu vede motive pentru a nu fi evaluat Procurorul General suspendat”. Deși avizul Comisiei de la Veneția arată că „orice evaluare a performanțelor anterioare ale domnului Stoianoglo nu ar trebui să fie efectuată pe baza noilor indicatori stabiliți”, acesta a declarat că „merge mai departe cu aceste mecanisme”. Declarațiile președintele Parlamentului au fost făcute în cadrul emisiunii În Profunzime de la ProTV.

Foto: UNIMEDIA

„Probabil trebuia să dăm mai mult timp pentru dezbateri, dar însăși abordarea de a evolua activitatea unui procuror este okay. Sigur, noi o să ținem cont de criteriile, comentariile pe care le-a înaintat Comisia de la Veneția, dar ca mecanism de evaluare a unui procuror, cum mi s-a spus mie și am văzut este okay”, a spus Igor Grosu.

Președintele Parlamentului a precizat că mecanismul de evaluare „va fi mai elaborat și vor avea grijă ca CSP să fie cel care să ia decizia finală pe performanța sau lipsa de performanță a acestui evaluat, dar până atunci PG suspendat poate fi evaluat”. „Noi mergem mai departe cu aceste mecanisme. Eu nu văd motive de a ne opri”, a spus Grosu.

În contextul avizului Comisiei de la Veneția, avocatul PG suspendat Iurie Mărgineanu a citat unul din punctele acestuia.

„În special celor care spun că avizul nu-i nici rău, dar nici bun și că, nu văd o problemă de a continua evaluarea PG.

p.70 În concluzie, orice evaluare a performanțelor anterioare ale domnului Stoianoglo nu ar trebui să fie efectuată pe baza noilor indicatori stabiliți și ar trebui să se bazeze doar pe acele criterii de integritate și profesionalism care ar putea fi derivate în mod incontestabil din normele preexistente sau din însuși natura mandatului PG. Este inadmisibilă revocarea PG pentru deficiențe în performanțele sale sau pentru un anumit comportament necorespunzător, în cazul în care acesta nu putea prevedea în mod rezonabil, la momentul respectiv, că ar putea fi revocat din cauza unor astfel de deficiențe sau a unui comportament necorespunzător.

După cum a subliniat Comisia de la Veneția, legea trebuie, dacă este posibil să fie proclamată înainte de punerea în aplicare și să fie previzibilă în ceea ce privește efectele sale”, a declarat avocatul.

Politologul Dionis Cenușă susține că „avizul negativ al Comisiei de la Veneția cu privire la legea procuraturii era previzibil”. „Guvernarea știa de la bun început că niciun expert adevărat în drept, care este și imparțial, nu va susține aspectele noi incluse în lege, care permite politizarea procuraturii”, a declarat acesta. Cenușă spune că „vor urma și alte surprize de acest gen, de exemplu, printr-un caz la CtEDO pierdut de Moldova pe o cerere depusă de Stoianoglo, dacă guvernarea nu se va ține de transparența decizională, proceduri și statul de drept în general”.

Deputatul Partidului Socialiștilor, Vasile Bolea a venit cu critici după ce Comisia de la Veneția a avizat negativ modificările la Legea cu privire la Procuratură aprobate de Parlament în august 2021. „ Acum vom vedea ce va face Curtea, cert este faptul că această guvernare fake a primit cartonașul roșu din partea unei structuri europene importante. Ministrul Litvinenco și Președinta comisiei juridice a Parlamentului doamna Stamate trebuie să plece în demisie”, a scris Bolea.

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, anunță că a făcut cunoştinţă cu avizul Comisiei de la Veneția pe marginea modificărilor la Legea cu privire la Procuratură aprobate de Parlament în august 2021, iar recomandările emise „vor fi examinate cu cea mai mare atenţie și luate în calcul pentru deciziile care urmează”.

Procurorul General ar trebui să revină în componența Consiliului Superior al Procurorilor, iar procedura de evaluare a lui Alexandr Stoianoglo trebuie revizuită substanțial. Concluzia aparține Comisiei de la Veneția care a adoptat astăzi o opinie. La fel, Comisia consideră că modul în care au fost promovate modificările la Legea Procuraturii sunt lipsite de transparență și predictibilitate.


Pub