Agenția Națională pentru Sănătate Publică a recepționat alte 98 280 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech

vaccin
Foto: The Myeloma Crowd

Agenția Națională pentru Sănătate Publică a recepționat alte 98 280 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech. E vorba de o altă tranșă din cele 700 830 de doze achiziționate de Ministerul Sănătății prin intermediul Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă. Dozele urmează să fie distribuite proporțional în toate punctele de vaccinare din țară.

Achiziția a fost realizată în contextul implementării Componentei „Sănătate” a Proiectului „Răspuns de urgență la COVID-19 și suport pentru întreprinderile micro, mici și mijlocii”, în conformitate cu Acordul-cadru de împrumut dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB), semnat la data de 29 iulie 2020 și ratificat prin Legea nr. 168/2020.

În total, Republica Moldova a recepționat 1 011 830 de doze de vaccin Pfizer. Prin intermediul platformei COVAX – 125 190 de doze, donație din partea României – 100 620 de doze, achiziții – 500 760 de doze. Până în acest moment, 959 284 de persoane din Republica Moldova au încheiat schema completă de vaccinare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
Mai citește
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente