image
Sursa foto: Getty Images

Cristiano Ronaldo și Lionel Messi, din nou față în față pe terenul de fotbal! Cum arată recordul confruntărilor directe

Luni a avut loc tragerea la sorți pentru optimile Ligii Campionilor, iar capul de afiș a fost meciul dintre PSG și Manchester United.

Astfel, eternii rivali Lionel Messi (34 de ani) și Cristiano Ronaldo (36 de ani) vor fi din nou adversari direcți pe terenul de fotbal, chiar în primul sezon de când au ajuns la noile lor echipe.

Prima dată, cei doi s-au întâlnit în sezonul 2007/2008, cu ocazia semifinalei UCL dintre Barcelona și Manchester United, câștigată atunci de "diavolii roșii" cu scorul general de 1-0.

Ultima oară, Messi și Ronaldo au jucat unul împotriva altuia în ediția trecută a Ligii Campionilor, când Juventus se impunea cu 3-0 pe Camp Nou în fața Barcelonei, în cadrul grupei G.

În total, cei doi s-au întâlnit pe același gazon de 34 de ori, atât la echipele de club, cât și la națională. Messi a ieșit câștigător de 16 ori, în timp ce Ronaldo a triumfat de 10 ori. În 8 ocazii, echipele lor au făcut remiză. În toate aceste confruntări, argentinianul a marcat 22 de goluri, cu unul mai mult decât șeptarul de pe Old Trafford.

Cele 8 meciuri din optimile UCL:

Benfica - Real Madrid

Villarreal - Manchester City

Atletico Madrid - Bayern

Salzburg - Liverpool

Inter - Ajax

Sporting - Juventus

Chelsea - Lille

PSG - Manchester United

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: