image
Sursa foto: AP

Comisia de la Veneția: Procedura de evaluare a performanțelor șefului PG trebuie modificată; Reacția lui Litvinenco

Mecanismul de evaluare a performanțelor procurorului general trebuie revizuit substanțial. Este recomandarea Comisiei de la Veneția care a publicat, astăzi, modificările votate de Parlament la Legea Procuraturii.

Experții Comisiei de la Veneția au criticat modul rapid în care au fost adoptate aceste modificări, în lipsa consultărilor publice, a opiniilor instituțiilor relevante, precum și a societății civile.

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a venit cu o reacție după publicarea avizului, afirmând că recomandările prestigioasei instituții a Consiliului Europei vor fi examinate cu cea mai mare atenţie și luate în calcul pentru deciziile care urmează.

„Deși în Republica Moldova există unele particularităţi specifice, care nu pot fi comparate cu alte ţări - în special, capturarea instituţiilor statului de către grupuri oligarhice şi utilizarea justiţiei în scopuri private - și chiar dacă avizul Comisiei, din punct de vedere formal, are caracter consultativ, recomandările prestigioasei instituții a Consiliului Europei vor fi examinate cu cea mai mare atenţie și luate în calcul pentru deciziile care urmează. De aceea, în regim participativ și în consultare cu toți partenerii interni şi externi, vom întreprinde măsuri de ajustare a legislaţiei cu scopul de a o pune în acord cu toate recomandările Comisiei de la Veneția. Concomitent cu acest proces, reforma justiţiei de care au urgent nevoie atât oamenii, cât şi statul Republica Moldova, va continua”, a spus Litvinenco.

Noutăţile partenerilor

comentarii: