Tânărul care a fost bătut până la inconștiență într-un service auto, cu probleme de sănătate și fără nicio despăgubire: „Nu și-au cerut măcar scuze. Procurorul tace”

Tânărul de doar 19 ani, care a fost bătut până la inconștiență într-un service auto din capitală, în care activa, de către un client și însoțitorul acestuia, nu și-a găsit dreptatea până în prezent. Asta deși de la incident au trecut deja 3 luni. Dumitru a relatat, pentru UNIMEDIA, că dosarul nici măcar nu a ajuns în judecată, iar procurorul nu se grăbește să ofere un răspuns avocatului, cu privire la măsurile care au fost întreprinse, în cadrul urmăririi penale.

Foto: captura ecran

În cele trei luni de la incidentul cu urmări nefaste pentru sănătatea tânărului, Dumitru a fost de câteva la Inspectoratul de Poliție Rîșcani, acolo unde s-a efectuat ancheta. Acesta spune că lucrurile nu s-au mișcat din loc: „Sincer să fiu, la momenul dat nimic, am luat avocat, am depus cerere. E cel mai neplăcut pentru că stă totul locului. De câteva ori am fost la inspectorat, am dat toate documentele necesare. Anchetatorul a spus că procurorul trebuie să ne cheme la judecată. Procurorul nici nu răspunde la telefon avocatului, nu știe la ce etapă se află dosarul”.

Între timp, tânărul a cheltuit peste 2000 de lei pentru investigații medicale și tratament, după ce s-a ales cu o comoție, în urma loviturilor: „Aproximativ 2000 și ceva de lei, nu este suma finală, deoarece mai am până să termin tratamentul. Sunt anexate bonurile la documentele din dosar, le-am prezentat pe toate anchetatorului. La moment vreau să merg din nou să fac o investigație, pentru că mă simt rău. E diferit de cum mă simțeam înainte”, ne-a spus Dumitru.

Acesta ne-a mai povestit că după incident, clientul care l-a bătut a plătit datoria față de service-ul auto, fără a se prezenta și a-și cere scuze sau a propune o despăgubire.

Totodată, Dumitru a mai spus că firma în care este angajat l-a ajutat să găsească avocatul care îi apără drepturile: „Compania m-a ajutat cu avocatul. Da, incidentul a fost la locul de muncă, dar nu sunt nici ei vinovați, nici noi, se putea întâmpla oricui, oriunde, în stradă, în parc. Dumnealor mă ajută cu tot ce este posibil”.

Tânărul crede că doar cu implicarea mass media și-ar putea găsi dreptatea.

La mijlcul lunii septembrie, un tânăr de doar 19 ani a fost bătut până la inconștiență de către un client al service-ului auto în care activa și de către cunoștința acestuia, care au reacționat agresiv atunci când angajatul i-a anunțat că nu le poate elibera cheile și actele mașinii reparate până nu va fi înapoiată datoria pe care ar fi avut-o. Dumitru a povestit, pentru UNIMEDIA, cum s-a întâmplat incidentul după care s-a ales cu comoție cerebrală și dureri de cap și umăr.

Atenție, urmează imagini cu un puternic impact emoțional.


Pub