(doc) Vin facturile și la deputați. Cât va plăti Marian pe noiembrie: „Mențin temperatura în apartament la 22 grade când sunt acasă”

Deputatul PAS, Radu Marian, a anunțat că a primit factura cu tariful majorat la gaz. Astfel, pentru luna noiembrie acesta va plăti 534,86 de lei. „Cu ajutorul unui termostat, mențin temperatura în apartament la 22 grade când sunt acasă”, a anunțat acesta.

Foto: colaj

„Am fost întrebat pe online de mai multe persoane cât am plătit și am consumat pe gaze naturale pentru ultima lună. Răspund - Pentru noiembrie 2021, am consumat 75 m3, la un apartament de 63 m2. Am plătit 534.86 lei.

Cu ajutorul unui termostat, mențin temperatura în apartament la 22 grade când sunt acasă, și aprox. 20 de grade noaptea și când nu sunt acasă. Aceasta este temperatura recomandată de specialiști”, a scris Marian pe Telegram.

Și vicepremierul Spînu a anunțat că i-a venit factura și că deja a achitat-o. „Mi-a venit 1800 de lei pentru luna noiembrie. Astăzi au fost 10 grade, bine că Dumnezeu ține cu noi în această perioadă mai complicată", a spus Spînu.


Pub