Legea drogurilor. Episodul 1. „Ne mințim că dependența nu este o boală”

Aproape jumătate de viață și-a trăit-o în dependență de droguri. Andrei are 48 de ani, dintre care 20 a consumat substanțe narcotice. Astăzi bărbatul merge la marginea orașului Bălți să primească torba cu seringi pentru el și pentru cunoscuții lui, toți dependenți de droguri. „Ele din interior strică omul și afectează psihicul”, spune Andrei.  

O dată pe săptămână, bărbatul vine la unitatea mobilă a Uniunii pentru Prevenirea HIV și Reducerea Riscurilor, care le furnizează teste la HIV, la hepatită, dar și alte consumabile. Asociația a decis să meargă direct la beneficiari, ca să fie mai accesibili. Au ales să meargă la capăt de oraș, ca să nu fie foarte vizibil și să le păstreze anonimatul. „Pentru că știm noi foarte bine care încă mai este atitudinea societății față de consumatorii de droguri – una stigmatizantă și de discriminare. Deseori ei sunt etichetați ca infractori, ca persoane marcate de vicii, ca persoane fără voința de a schimba situația”, spune Ala Iațco, președinta uniunii. Specialista spune că unitatea mobilă le furnizează și naloxonă, substanță care-i ajută în cazul supradozelor de opiacee. 

„Noi îi acceptăm și încercăm să-i securizăm, să-i ajutăm să-și păstreze sănătatea până în acel moment în care ei vor decide să nu mai consume droguri, pentru că consumul de droguri, totuși, este un maraton în viața unui om”, adaugă Ala Iațco. Însă activitatea asociației din Bălți este mai mult regională, respectiv nu poate acoperi întreaga țară. 

Instituția de stat responsabilă de persoanele dependente de droguri la nivel național este Dispensarului Republican de Narcologie. În cadrul acestuia funcționează Centrul de Reabilitare pentru dependența de droguri, care poate ajuta până la 300 de persoane pe an. Însă faptul că există un singur centru și că se află în Chișinău limitează accesul la tratament persoanelor din raioane mai îndepărtate.  

„Reabilitarea la noi este, de exemplu, de la două până la patru luni, dar clientul nostru rămâne în reabilitare atât timp până când obținem acele obiective pe care ni le-am pus inițial – renunțarea la consumul de droguri, lucrul cu recidiva, își prelucrează amintirile, își prelucrează sentimentul de vinovăție, care este foarte aprofundat la consumatorii de droguri”, explică Aliona Ovcearenco, directoarea centrului. Deși la evidența medicală sunt doar 12 mii de persoane dependente de droguri, numărul lor este de cel puțin trei ori mai mare. Chiar și așa, nici măcar cei care fac parte din statistica oficială nu beneficiază de tratament deplin. 

„Programele de asistență psihosocială pe care le avem în țară sunt foarte puține, sunt insuficiente pentru a face față acelei cereri care există. Deci, și centrele de reabilitare, comunități terapeutice – toate care sunt forme de suport a acestor persoane – în Moldova sunt foarte puține”, concluzionează Ala Iațco, președinta Uniunii pentru Prevenirea HIV și Reducerea Riscurilor. 

Acest reportaj este primul din seria Legea drogurilor” despre persoanele dependente de droguri și prin ce trec ei, despre problemele din legislație care-i aruncă într-un cerc vicios între consum-penitenciar, dar și care sunt soluțiile de prevenire și tratament.

Au colaborat: Georgeta Carasiucenco, Tatiana Beghiu.
Voce: Ana Gherciu
Video: Ernest Todiev
Producătoare: Ana Gherciu

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.