Vapoare fantomă arată că sfârşitul crizei din lanţurile de aprovizionare este doar o fantasmă

13 Dec. 2021, 16:09
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
13 Dec. 2021, 16:09 // Actual //  Lupu Eduard

În porturile din Los Angeles şi California, navele dispar de la cozile pentru acostare, ascunzându-se, în China navele dispar de pe radare din cauza unei noi legi privitoare la protecţia datelor personale, iar porturile europene se confruntă cu „dispariţia“ navelor care se programaseră pentru escală, toate acestea arătând clar că vârful crizei lanţurilor de aprovizionare la nivel mondial este departe de a se fi sfârşit.

O coadă de peste 80 de nave aşteptând să acosteze în porturile din Los Angeles şi California a părut să se reducă la jumătate la sfârşitul lunii noiembrie, dar de fapt navele care dispăreau din coadă pur şi simplu se ascundeau, blocajul implicând de fapt 96 de nave. În China, navele nu mai trimit semnale pentru a fi monitorizate în urma adoptării unei noi legi privitoare la protecţia datelor personale. Iar porturile europene se confruntă cu o anulare a programărilor pentru escale. Cele mai afectate sunt porturile din nordul Europei, Rotterdam, Anvers şi Hamburg, scrie Ziarul Financiar.

Într-o temă recurentă la nivel mondial, progresele legate de repararea blocajelor de la nivelul lanţurilor de aprovizionare se dovedesc a fi un miraj, scrie Bloomberg. Experţii încearcă să distingă între razele de progres real şi „zorii“ falşi. Chiar dacă optimiştii se dovedesc a avea dreptate în detectarea unui apropiat vârf al crizei, fragilul sistem global mai are în faţă luni întregi de durere şi riscă în continuare să se prăbuşească din nou de pe urma vreunui şoc neprevăzut.

Nu aş vorbi despre un sfârşit al crizei“, arată Jennifer Bisceglie, CEO al Arlington, o firmă de management al riscurilor legate de lanţurile de aprovizionare. Aceasta întrevede o perioadă de tranziţie de 18-24 de luni.

Printre semnele de revenire incipientă se numără un raport al Oxford Economics ce indică o temperare a presiunilor la nivelul lanţurilor americane de aprovizionare în noiembrie. Însă apariţia noii tulpini de coronavirus riscă să încetinească ritmul soluţionării problemelor şi ar putea anula progrelese de până acum, se arată în raport.

Indicatorul american lunar LMI nu indică nici el o revenire la normalitate. Zac Rogers, care ajută la calcularea acestuia, arată că în centrul problemelor se află criza de semiconductoare.

Constrângerile de la nivelul capacităţii continuă să menţină preţurile transportului oceanic ridicate, de asemenea. Presiunea de pe piaţa transportului aerian de mărfuri rămâne şi ea ridicată, iar analiştii nu se aşteaptă ca aceasta să se diminueze pe termen scurt.

În zona euro, un indicator Bloomberg Economics arată o îmbunătăţire a condiţiilor de la nivelul aprovizionării, însă dacă direcţia se va menţine depinde de capacitatea de a controla evoluţia pandemiei.

Realitatea Live

23 Apr. 2024, 14:24
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
23 Apr. 2024, 14:24 // Actual //  Lupu Eduard

Astăzi, 23 aprilie, a intrat în vigoare Convenția dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Franceze pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii și fraudei fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnată la Chișinău la 15 iunie 2022. Prevederile acestei Convenții se aplică începând cu 1 ianuarie 2025, anunță Ministerul de Externe.

Implementarea Convenției marchează un pas semnificativ în dezvoltarea relațiilor economice dintre Republica Moldova și Franța. Eliminarea dublei impuneri pentru persoanele fizice și juridice va consolida legăturile economice dintre cele două țări și va spori atractivitatea Republicii Moldova pentru investitorii francezi. Cadru legal și fiscal propice va fi un factor important pentru inițierea și dezvoltarea afacerilor în Republica Moldova.

Convenția are drept scop, de asemenea, consolidarea sistemelor financiare și fiscale din cele două țări. Prin coordonarea acțiunilor și schimbul eficient de informații în domeniul fiscal, se va contribui la avansarea dialogului economic moldo-francez și la realizarea proiectelor investiționale de interes comun. Această cooperare va consolida în continuare relațiile bilaterale și va crea oportunități noi pentru ambele țări în ceea ce privește dezvoltarea economică și comercială.

Prin intrarea în vigoare a acestei Convenții, se întăresc bazele unei colaborări mai strânse între Republica Moldova și Franța în domeniul fiscal și economic, consolidând încrederea reciprocă și promovând un mediu de afaceri favorabil și transparent.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău