Fără subiectul gramatică la BAC! Examenele pentru clasa a XII-a se schimbă începând cu acest an

examen-bacalaureat-1-1024×603
Foto: evz.ro

Începând cu acest an, structura examenelor de bacalaureat va fi una diferită. Astfel, clasele absolvente din acest an vor fi prima promoție care va susține BAC-ul conform noilor programe pentru examenul național.

Această schimbare a fost condiționată de modernizarea Curiculumului Național la disciplinele școlare.

„Absolvenții clasei  XII-a, anul curent, reprezintă prima рrоmоțiе care a studiat ciclul liceal în baza noului Curiculum Național la disciplinele școlare. Respectiv, рrоgrаmеlе pentru examenul național de bacalaureat, vin să armonizeze cadrul normativ cu rеfеrirе la examenele naționale de absolvire”, a explicat ministru educației pentru diez.md.

Ministerul educației ne-a mai comunicat că, în perioada septembrie-octombrie 2021, programele de examen au fost supuse consultărilor publice. Ulterior, în perioada 11-19 noiembrie 2021, peste 4 000 de cadre didactice, care predau în clasele a XII-a, anul curent, au participat la seminare de informare privind noile programe pentru examenul național de bacalaureat.

De asemenea, autoritățile dau asigurări că sunt întreprinse toate măsurile pentru ca elevii să fie pregătiți pentru BAC.

Formatul testelor de BAC a suferit mai multe modificări. De exemplu, pentru proba de bacalaureat la limba străină a fost exclus subiectul „Gramatică”. Dacă sunteți curioși să aflați cum arată noile teste de BAC, puteți consulta noile programe de BAC (la sfârșitul fiecărei programe sunt exemple de teste).

Programe de examen pentru liceu

Programa pentru examenul național de Bacalaureat la Limba și literatura română (limba de instruire)

Programa pentru examenul național de Bacalaureat la Limba și literatura română (școlile alolingve)

Programa pentru examenul național de Bacalaureat la Limba și literatura rusă (limba de instruire)

Programa pentru examenul național de Bacalaureat la Limba și literatura bulgară

Programa pentru examenul național de Bacalaureat la Limba și literatura găgăuză

Programa pentru examenul național de Bacalaureat la Limba și literatura ucraineană

Programa pentru examenul național de Bacalaureat la Limba străină

Programa pentru examenul național de Bacalaureat la Matematică (ro)

Programa pentru examenul național de Bacalaureat la Istoria românilor și universală (ro)

Programa pentru examenul național de Bacalaureat la Geografie (ro)

Programa pentru examenul național de Bacalaureat la Biologie (ro)

Programa pentru examenul național de Bacalaureat la Chimie (ro)

Programa pentru examenul național de Bacalaureat la Fizică (ro)

Programa pentru examenul național de Bacalaureat la Informatică (ro)

Programa pentru examenul național de Bacalaureat la proba de profil: Arte (Arta teatrală) (ro)

Programa pentru examenul național de Bacalaureat la proba de profil: Arte (Arta muzicală) (ro)

Programa pentru examenul național de Bacalaureat la proba de profil: Arte (Coregrafie) (ro)

Programa pentru examenul național de Bacalaureat la proba de profil: Arte (Arta plastică) (ro)

Programa pentru examenul național de Bacalaureat la proba de profil: Sport (ro)


AICI găsiți orarul probelor de bacalaureat din anul 2021/2022, iar AICI găsiți răspuns la 14 cele mai frecvente întrebări despre sesiunea de bacalaureat în Moldova.


Echipa #diez este alături de absolvenții liceelor în fiecare și aduce informație utilă despre examenele de bacalaureat. Dacă te numeri și tu printre tinerii care are de susținut în acest an BAC-ul, îți sugerăm să urmărești acest tag special de pe #diez pentru a fi la curent cu toate noutățile despre examen.

Taguri: #BAC 2022
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente