Terapie prin artă: cinci tablouri ale supraviețuitoarelor violenței în familie, expuse la Parlamentul Republicii Moldova

BubuliciD-7728

20 de femei, supraviețuitoare ale violenței în familie, s-au bucurat de beneficiile terapiei prin artă. Astfel, pe parcursul lunii noiembrie, acestea au participat la o serie de ateliere, culminate cu cinci lucrări simbolice, care reflectă poveștile lor de viață, drumul de la suferință la libertate și recuperarea încrederii într-un viitor sigur. Tablourile au fost expuse vineri, 10 decembrie în cadrul unui eveniment dedicat în incinta Parlamentului Republicii Moldova.

Evenimentul cu genericul „Mesaje prin artă” este organizat în contextul ratificării Convenției de la Istanbul de către Republica Moldova și a Campaniei internaționale „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”. Inițiativa a fost implementată de Centrul de Drept al Femeilor, în colaborare cu UN Women și Parlamentul Republicii Moldova, cu susținerea financiară a Suediei.

Evenimentul are scopul de a sensibiliza autorităţile şi publicul larg cu privire la gravitatea fenomenului de violență în familie şi de a sublinia importanţa serviciilor și suportului specializat de care au nevoie femeile ce au trecut prin violență în familie.  Doina Gherman, președinta Comisiei parlamentare pentru politică externă și integrare europeană: „Astăzi, de Ziua Internațională a Drepturilor Omului – o zi plină de simbolism, mă bucur mult că am reușit să desfășurăm acest eveniment. Violența împotriva femeilor este o gravă încălcare a drepturilor omului, iar noi, ca și Parlament, ca și legiuitori, am reușit în acest an să ridicăm violența împotriva femeilor la rang de încălcare a drepturilor omului, oficial, ratificând Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. Sunt tare mândră că Republica Moldova a devenit al 35-lea stat din lume care a găsit curajul și a trecut cu adevărat de partea victimelor violenței domestice, iar aici mă refer și la copii, și la bărbați, mă refer și la bătrâni. Noi toți, ca și societate, trebuie să ne unim, să fim solidari împotriva acestui flagel care, din păcate, domină din plin țara noastră. Eu vă promit că voi depune toate eforturile și noi, aici, în Parlament, vom găsi acea voință politică necesară pentru a implementa toate prevederile Convenției de la Istanbul.”Katarina Fried, ambasadoarea Suediei în Moldova: „Este crucial să ne păstrăm angajamentele de a elimina toate formele de violență. Sperăm că acest spirit comun de cooperare între organizațiile și instituțiile publice pe care l-am văzut în perioada campaniei „16 Zile” va putea fi păstrat în viitor, precum și utilizat în multitudinea programelor și proiectelor desfășurate în întreaga țară. Este cert că avem nevoie de mai multe acțiuni în vederea susținerii victimelor și tragerii la răspundere a agresorilor.”

În cadrul atelierelor, femeile și-au unit eforturile pentru a realiza tablouri în tehnica quilling art, care să inspire şi alte femei să rupă cercul vicios al violenței. Cele 5 lucrări artistice sunt denumite sugestiv „Totul e în mâinile tale”, „Pasărea libertății”, „În brațele tale mă simt protejat”, „Stop violența” și „Liberă”. Acestea reflectă puterea de a lua decizii, libertatea de a face schimbări și încrederea în forțele proprii.

În tablouri se regăsesc simboluri universale, precum: pomul vieții, păunul sau copilul în brațele mamei, simboluri care ilustrează protecția, lupta și noile posibilități pentru o viață trăită în demnitate şi siguranţă. Dominika Stojanoska, reprezentanta UN Women în Moldova: „Sunt convinsă că prin propunerea soluțiilor în vederea accesării serviciilor esențiale, susținerii altor femei în învingerea stigmatizării, precum și oferirii încrederii și speranței celorlalți/te, supraviețuitoarele violenței contribuie enorm la eforturile de răspuns la violența în bază de gen. Avem o responsabilitate comună de a asculta supraviețuitoarele, de a le crede și de a le oferi susținerea necesară, precum și de a crea medii în care abuzatorii ar fi trași la răspundere.”

Centrul de Drept al Femeilor desfășoară ateliere de art-terapie începând cu anul 2018. Specialiștii și specialistele centrului confirmă necesitatea acestor activități pentru siguranța și confortul femeilor care au trecut prin acte de violență în familie. Totodată, terapia prin artă stimulează interacțiunea, reduce izolarea și dezvoltă abilitățile creative. Acestea conectează femeile între ele, le ajută să își exprime trăirile și să dobândească mai mult curaj.Mariana Buruiană, directoarea executivă a Centrului de Drept al Femeilor: „Ne bucură faptul că putem să oferim acestor femei experienţe vindecătoare, că le putem fi alături nu doar prin acest tip de activităţi ci şi cu suport juridic, psihologic şi social. În calitate de centru de zi, preocuparea noastră este ca femeile ce au trecut prin violenţa în famile să înţeleagă şi să simtă că nu sunt singure, că au alături profesionişti ce le pot ghida, explica şi oferi soluţii. Îndemnăm femeile care se regăsesc în istoriile acestor tablouri să se lase inspirate şi să aleagă o viaţă trăită în siguranţă.”

Urmăritorii ce au vizionat evenimentul online au fost introduși în atmosfera atelierelor de artă prin intermediul unui filmuleț realizat în timpul procesului de creație. Evenimentul a culminat cu un tur al Parlamentului, organizat în mod special pentru participante. Transmisiunea online poate fi urmărită AICI.Campania „16 Zile de Activism Împotriva Violenței în Bază de Gen” este o campanie anuală organizată de UN Women la nivel global. Aceasta începe pe 25 noiembrie și culminează pe 10 decembrie, de ziua internațională a drepturilor omului, lucru ce simbolizează că violența în bază de gen este o încălcare fundamentală a drepturilor umane. În acest an, campania a pus accentul pe condiția femeilor în cadrul situației pandemice, așa cum multe dintre acestea sunt puse în situația în care trăiesc în medii abuzive și au nevoie de soluții pentru a găsi ajutor.

Despre CDF
Centrul de Drept al Femeilor (CDF) este o organizație neguvernamentală care pledează pentru egalitate de șanse între femei și bărbați în viața publică și cea de familie și contribuie la prevenirea și combaterea violenței  împotriva femeilor și fetelor. Anual sunt asistate peste 670 de femei, acestea primind  asistență juridică, psihologică și socială. Organizația contribuie, totodată, la consolidarea capacităților profesioniștilor în domeniu, cercetare și analiză, monitorizarea legislației și alinierea acesteia la standardele internaționale.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente